BNS: Soluţia promovată de Guvern prin proiectul de OUG nu este decât o cosmetizare a adevărului

BNS împotriva OUG 79/2017. Articol preluat de pe site-ul www.agerpres.ro

Soluţia promovată de Guvern prin proiectul de ordonanţă privind schema de compensare a costurilor suplimentare impuse de transferul contribuţiilor de asigurări sociale nu este decât o cosmetizare a adevărului, iar rezolvarea situaţiei nu poate veni decât din abrogarea OUG 79/2017, care a stabilit acest transfer, afirmă joi Blocul National Sindical, într-un comunicat de presă.

“Pe tot parcursul anului 2017, BNS a atras atenţia Guvernului asupra riscurilor la care expune forţa de muncă din România prin cele două măsuri promovate cu atâta îndârjire, respectiv salarizarea în sectorul bugetar şi reforma fiscală. Riscurile s-au adeverit, iar acum, în acelaşi stil caracteristic, se încearcă rezolvarea pompieristică a unor situaţii create, fără consultări temeinice, fără transparenţă şi fără evaluări de impact. Marţi seara, doamna Ministru Olguţa Vasilescu acuza membrii Plenului CES, în special reprezentanţii sindicatelor, că nu au introdus pe ordinea de zi un proiect de OUG privind unele măsuri fiscal bugetare, proiect ce a fost transmis de Ministerul Muncii chiar în ziua de şedinţă a Plenului. În mai puţin de 48 de ore, proiectul de OUG a fost modificat de iniţiatori de patru ori, ultima formă fiind transmisă partenerilor sociali chiar în această dimineaţă”, se spune în comunicat.

Potrivit BNS, niciuna dintre cele patru variante de proiect nu a fost însoţită de o evaluare de impact.

“Lipsa de viziune şi de capacitate de analiză ne-a adus azi în haosul salarial şi fiscal în care suntem. În prima formă de OUG exista o singură prevedere, în mai puţin de 48 de ore Guvernul a renunţat complet la această prevedere, proiectul de OUG în formă finală având cu totul alt conţinut decât forma iniţială. Din punctul nostru de vedere, actualul proiect va adânci haosul salarial şi fiscal pentru că: în ultima sa formă proiectul de OUG creează un mecanism prin care, pentru angajaţii cu timp parţial şi salarii mai mici decât salariul minim, angajatorii trebuie să suporte diferenţa între contribuţia socială calculată la salariul minim şi contribuţia socială calculată la salariul realizat”, se precizează în comunicat.

Continuarea articolului la adresa www.agerpres.ro/economic/2018/02/08/bns-solutia-promovata-de-guvern-prin-proiectul-de-oug-nu-este-decat-o-cosmetizare-a-adevarului–51629

SURSA: AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *