30 de mii de euro pe lună din banii locuitorilor din Sector 3 pentru șmecherii lui Firea puși în posturi călduțe

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) din subordinea Primăriei Sectorului 3, condusă de Robert Negoiță, plătește lunar peste 30.000 de euro pentru un centru de îngrijire administrat de apropiați ai ministrului Familiei, Gabriela Firea – Centrul de Îngrijire și Asistență „Sfântul Gabriel cel Viteaz”. Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD) și Centrul de Resurse Juridice (CRJ) au constatat nereguli grave în funcționarea acestui centru, arată o investigație realizată de Centrul de Investigații Media și Buletin de București.

Asociația „Sfântul Gabriel cel Viteaz” a fost înființată în 24 noiembrie 2020, într-o garsonieră din Voluntari, iar între primii membri s-a numărat Ligia Gheorghe (fostă Enache), veche prietenă a Gabrielei Firea, fost producător al emisiunilor sale la Antene, consilier al primarului, al senatorului și apoi al ministrului Egalității de Șanse Gabriela Firea. Alături de ea, în asociație mai apar Ecaterina Adriana Voicu, numită de Firea în 2017 la conducerea Centrului pentru Tineret București, dar și partenerul de viață al acesteia, Ștefan Godei, fost lider la tineretul social-democrat Ilfov. Scopul organizației prezidate de Godei este, conform documentelor de înființare, „îmbunătățirea calității vieții” și „lupta împotriva dispariției vieții”.

Conform unor rapoarte de monitorizare CRJ și ANPDPD obținute de Centrul de Investigații Media și Buletin de București, centrul este, de fapt, o vilă cu etaj și mansardă în care locuiesc 27 de persoane cu probleme de sănătate severe. Pentru îngrijirea lor, DGASPC Sector 3 plătește peste 30.000 de euro lunar. Banii ajung la asociația cu nume de sfânt inventat, care, la rândul ei, plătește o chirie lunară de 3.500 de euro pentru sutele de metri pătrați de casă, plus o curte generoasă.

Din cei peste 30.000 de euro care intră lunar, de la stat, în contul asociației, doar patru mii de lei, adică sub o mie de euro, ajung să fie cheltuiți pentru servicii medicale, de psihiatrie și psihologie, așa cum reiese din documentele obținute de reporterii CIM și Buletin de București. Adică 2,7% din suma totală primită acoperă niște servicii esențiale, în condițiile în care toți cei 27 de beneficiari sunt persoane cu handicap accentuat sau grav și cu dizabilități mintale, deci oameni care au nevoie de supraveghere medicală cvasicontinuă.

Controlul ANPDPD s-a desfășurat, conform raportului, în ultima săptămână din luna august a anului 2022, iar ultimele consemnări în foile de observații ale medicului de familie sunt din primăvară. De atunci, starea de sănătate a beneficiarilor a fost evaluată, deci, doar în situațiile de urgență, când a fost chemată ambulanța.

Inspectorii ANPDPD au identificat cazul unui beneficiar de 69 de ani care a fost operat de cancer la plămâni în 2019 și care, de când a fost adus în acest centru, nu a mai fost niciodată consultat și evaluat, deși atât medicul specialist cât și medicul de familie i-au recomandat, evident, controale și analize periodice.

Șeful centrului, Ștefan Godei, le-a explicat celor de la ANPDPD veniți în control că firma de medicină de familie cu care avea încheiat contractul, GIMED SRL, ar fi denunțat unilateral contractul „cu câteva luni în urmă”. Din acest motiv beneficiarii lui nu mai sunt văzuți de niciun medic de luni bune. Centrul său este „în negocieri” cu un alt posibil furnizor. Conform unui contract obținut de reporteri, GIMED SRL primea o mie de lei lunar pentru îngrijirea celor 27 de beneficiari ai centrului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *