A venit rândul profesorilor să fie batjocoriți de PSD-PNL: Inflația e 20%, Guvernul le promite că le mai dă 7% în plus la salarii

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educaţiei a declarat marţi în emisiunea Talk News de la Prima News TV, că prin bugetul pe 2023, salariile în educaţie vor creşte în medie cu 7%. El a arătat că a avut loc la Guvern o întâlnire la care au participat reprezentanţi ai sindicatelor din învăţământ, care s-a încheiat cu promisiunea fermă a premierului că vor găsi soluţii pentru salarizarea cadrelor didactice.

”Calculul este minimal, per total, salariile au crescut sau vor creşte în medie cu 7%, care poate să însemne la 4.000 de lei, 280 de lei, sau la 2.600 cât este salariul debutantului, mult prea puţin”, a spus reprezentantul Guvernului.

Secretarul de stat a arătat că astăzi la sediul Guvernului a fost prezent împreună cu reprezentanţii principalelor federaţii sindicale din învăţământul preuniversitar şi superior.

”A fost o discuţie de o oră şi jumătate care s-a încheiat cu promisiunea fermă a premierului că vom găsi soluţii pentru salarizare, haideţi să zicem cel puţin rezonabilă, echitabilă pentru cadrele didactice”, a spus Ion.

Secretarul de stat a mai arătat că, prin PNRR au demarat deja primele programe, anul acesta, el făcând referire la programul privind reducerea abandonului şcolar care începe să funcţioneze în peste 1.400 de şcoli din România.

”În primăvară, lansăm deja a dpua etapă de finanţare a şcolilor prin acest program. În acelaşi timp, avem o lungă listă de investiţii în sistemul de educaţie, care nu sunt incluse în buget”, a mai declarat Sorin Ion. El a menţionat că premierul a spus astăzi că un miliard de euro merg pe investiţţii, dar reprezintă doar partea din PNRR pentru dotarea şcolilor, a sălilor de clasă, laboratoare, însă  suma este mult mai mare şi ajunge la 3,6 miliarde de euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *