ADIO DETENŢIE LA DOMICILIU!
Curtea Constituţională a Admis Plângerea Instanţei Supreme
Detenţia la domiciliu a fost declarată neconstituţională de CCR, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a sesizat Curtea. Instanţa supremă a reclamat faptul că actului normativ pentru modificarea şi completarea Legii 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal este neconstituţional. Instanţa a arătat că nu este definit clar regimul detenţiei la domiciliu, lăsând loc la interpretări.
„Pct. 5, prin care este introdus art. 381, priveşte ‘regimul detenţiei la domiciliu’. Contrar denumirii (regimul detenţiei la domiciliu) şi contrar exigenţelor constituţionale privind previzibilitatea legii, art. 381 nu cuprinde o reglementare propriu-zisă a regimului detenţiei la domiciliu şi a modalităţii de supraveghere a persoanei condamnate care execută pedeapsa prin detenţie la domiciliu”, susţine ÎCCJ. De asemenea, Instanţa supremă a constatat că modificările vin în contradicţie cu domeniul executării pedepselor.
Judecătorii au mai reclamat la CCR şi faptul că sunt exceptate de la executarea pedepsei prin detenţie la domiciliu persoanele condamnate pentru fapte comise „cu violenţă”, sintagmă ce nu permite identificarea, în mod exact, a sferei faptelor exceptate de la executarea pedepsei prin detenţie la domiciliu.
„Astfel, de exemplu, infracţiunea de tulburare a ordinii şi liniştii publice prevăzută în art. 371 Cp se poate săvârşi ‘prin violenţe comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor’, iar referirea la fapte comise ‘cu violenţă’ nu permite desprinderea unei concluzii clare privind includerea sau excluderea faptei prevăzute în art. 371 Cp în/din sfera excepţiilor”, argumentează ÎCCJ. Instanţa a criticat şi modificările făcute la eliberarea condiţionată.