Adrian Năstase îl critică pe Dragnea

 

 

Fostul premier Adrian Năstase a lansat nişte critici fără precedent la adresa preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, şi îl acuză de faptul că a făcut prea multe compromisuri în privinţa legilor justiţiei.

<El este mult mai hotărât. După părerea mea, el a oscilat foarte tare. A încercat să facă diverse compromisuri și timpul a trecut în defavoarea lui și a guvernului. Cred că o astfel de lege de grațiere și amnistie ar fi trebuit dată mai demult. Ultima lege de acest gen a fost dată în 2002 sau 2003 de guvernul pe care l-am condus și cred că, periodic, în funcție de schimbarea contextului economic, politic, în funcție de politica penală a Guvernului, astfel de legi trebuie date. Cred acum că o astfel de lege ar fi nefericită>, a spus Adrian Năstase. Declaraţia a fost făcută sâmbătă, la recepţia prilejuită de Ziua Naţională a Franţei, oferită de Ambasada Franței la București. La eveniment nu au participat nici Călin Popescu Tăriceanu, nici Liviu Dragnea, iar din partea Guvernului României a fost doar vicepremierul Ana Birchall. Preşedintele României, Klaus Iohannis, a fost prezent la eveniment, unde a ţinut şi un discurs în care a mulțumit Franței pentru sprijinul acordat României în diverse momente din istorie. Cu acelaşi prilej, el a anunțat că în noiembrie se va întâlni cu președintele Macron.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *