UPDATE Afganistan: Atac într-un complex guvernamental din Kabul. 200 de ostatici eliberați, doi atacatori uciși

Forţele de securitate afgane au eliberat 200 de ostatici şi au ucis doi militanţi care au lansat luni un atac cu maşină capcană la Kabul, în apropiere de un complex de clădiri guvernamentale, a declarat un oficial afgan, relatează dpa.

Ostaticii erau angajaţi ai Ministerului afgan al Muncii şi Protecţiei Sociale, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne, Nasrat Rahimi.

Oficialul afgan a afirmat că forţele de securitate „curăţă” zona de militanţi şi eliberează ostaticii rămaşi.

Un utilizator social media a postat pe Facebook că se află blocat împreună cu alte persoane în interiorul Ministerului Lucrărilor Publice.

„Ei ucid pe toată lumea, nu ştiu ce să fac????”, a postat bărbatul, cerându-le oamenilor să se roage.

Atacul a început cu detonarea unei maşini capcană, urmată de focuri de armă. Atacatorii au început apoi să intre în clădiri şi să ia ostatici, a afirmat Nasrat Rahimi.

Zona a fost închisă de poliţie şi unităţi ale forţelor speciale se aflau la faţa locului.

Patru persoane au fost până acum rănite în atac, care nu a fost deocamdată revendicat, a mai spus Rahimi.

Incidentul de luni reprezintă cel de-al 22-lea atac comis din ianuarie la Kabul. În total, 510 persoane au fost ucise şi aproape 1.000 rănite în aceste atacuri lansate în capitala Afganistanului.

Bărbaţi înarmaţi au detonat o maşină capcană înainte de a lua cu asalt un complex guvernamental luni în capitala afgană Kabul, au declarat oficiali şi martori, relatează AFP.

Mai mulţi atacatori au intrat în acest complex care găzduieşte clădiri ministeriale şi asaltul era în plină desfăşurare, a declarat în jurul orei 11:30 GMT Nasrat Rahimi, un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne afgan.

Pentru moment, atacul nu a fost revendicat. Un angajat al Ministerului Lucrărilor Publice, care a reuşit să fugă din complex, a afirmat că un schimb de focuri avea loc între atacatori şi forţele de securitate.

„Ei trag de asemenea asupra unei clădiri a NDS (serviciul de informaţii afgan) din apropiere”, a declarat el pentru AFP.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *