Afganistan. Talibanii au lansat mai multe rachete asupra palatului prezidenţial din Kabul

Insurgenţii talibani au lansat marţi mai multe rachete asupra palatului prezidenţial de la Kabul, în timp ce preşedintele afgan susţinea un discurs cu ocazia sărbătorii Eid al-Adha, au informat autorităţile.

Prima rachetă a aterizat în apropierea palatului prezidenţial, în timp ce a doua a aterizat în apropierea unei baze NATO şi ambasadei Statelor Unite la Kabul, a declarat Jan Agha, un oficial al Poliţiei.

Autorităţile nu au raportat victime în urma atacurilor .

Numeroase rachete au fost trase asupra capitalei afgane Kabul şi lupte aveau loc marţi dimineaţă în oraş, în timp ce Afganistanul aşteaptă încă un răspuns al talibanilor la propunerea preşedintelui Ashraf Ghani a unui acord de încetare a focului, relatează AFP.

Mai multe explozii au fost auzite în cartierul diplomatic din capitala afgană Kabul, au afirmat martori şi un oficial al forţelor de securitate, relatează Reuters. Sursa citată a afirmat că exploziile au fost provocate de rachete trase din afara oraşului, iar unele au căzut lângă palatul prezidenţial, în jurul clădirilor ambasadelor şi ale guvernului.

Cel puţin zece rachete au căzut în capitală, a constatat un jurnalist AFP. Un alt reporter a văzut elicoptere militare care trăgeau în apropierea unei moschei în partea veche a oraşului Kabul, precum şi o puternică prezenţă a forţelor de securitate în apropierea stadionului din capitală.

„Un grup de terorişti a preluat controlul asupra unei clădiri din Reka Khana (oraşul vechi) şi a tras câteva rachete în direcţia Kabulului”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne, Najib Danish, pentru AFP.

„Două persoane au fost rănite. Forţele de securitate luptă împotriva teroriştilor”, a adăugat el.

Purtătorul de cuvânt al poliţiei din Kabul, Hashmat Stanikzai, a confirmat că lupte sunt în curs de desfăşurare în apropiere de moschee. „Poliţia a încercuit zona”, a spus el.

Rachetele au fost lansate în momentul în care a fost preşedintele Ashraf Ghani rostea un discurs pentru a marca începerea sărbătorii musulmane Eid.

Incidentul are loc la două zile după anunţul făcut de preşedintele Ghani privind un armistiţiu de trei luni cu talibanii începând de luni, cu condiţia ca aceştia să întrerupă lupta, după un recent val de violenţe în ţară. Doi comandanţi ai talibanilor au afirmat însă că insurgenţii ar fi respins acordul de încetare a focului şi au afirmat că vor continua atacurile împotriva guvernului şi a aliaţilor săi occidentali.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *