ALERTĂ ÎN CAPITALĂ! Şoferul Care a Lovit 5 Maşini, Dispărut
Un şofer care era urmărit de poliţie şi a declanşat un accident în lanţ în cartierul Floreasca din Capitală este căutat de oamenii legii după ce a fugit de la locul accidentului. Polițiștii se deplasau la intervenția unui alt caz semnalat prin 112 au făcut semn să oprească unui autoturism care avea numere de inmatriculare de Bulgaria. Numai că, şoferul autoturismului a refuzat să oprească, motiv pentru care polițiștii au plecat în urmărirea lui. Conform Poliţiei Capitalei, au cerut sprijin altor echipaje şi s-a încercat oprirea lui.
Conducătorul auto a pierdut controlul volanului și a acroșat nu mai puţin de alte 5 autoturisme. În autoturism se aflau două persoane, dar şoferul a reuşit să fugă după incidentul soldat cu doi răniţi. Acum se fac verificări pentru identificarea lui. A fost prins unul dintre cei doi, respectiv pasagerul din dreapta, și a fost dus la spital întrucât acuza dureri. A mai fost rănită ușor o altă victimă care a fost transportată la spitale. Urmărire a durat aproximativ 5 minute, iar acum şoferul este căutat în tot Bucureştiul !