ALERTĂ. Comisia Europeană Dă În Judecată România!

Noi probleme pentru România pentru nerespectarea legislației europene. Comisia Europeană anunţă că a iniţiat procedura de trimitere a României, Irlandei şi Greciei la Curtea de Justiţiei a Uniunii Europene pentru că nu au transpus în legislaţia naţională a patra directivă împotriva spălării banilor.

Věra Jourová, comisarul pentru justiție, consumatori și egalitate de gen, a declarat că : „Spălarea banilor și finanțarea terorismului au consecințe asupra întregii Uniuni Europene. Nu putem lăsa nicio țară din UE să devină veriga slabă. Banii spălați într-o țară pot fi – și adesea chiar sunt – folosiți pentru a comite infracțiuni în altă țară. Din acest motiv, cerem ca toate statele membre să ia măsurile necesare pentru a combate spălarea banilor, epuizând astfel fondurile utilizate pentru activități infracționale și teroriste. Vom continua să monitorizăm foarte îndeaproape și în mod prioritar punerea în aplicare a acestor norme de către statele membre.

Termenul pentru transpunerea de către statele membre în legislaţiile lor naţionale a celei de-a patra directive privind combaterea spălării banilor a fost 26 iunie 2017. România ar putea plăti chiar și penalități.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *