ALERTA. Corpul de Control Al Ministerului Sănătății Descinde La Spitalul Universitar!

Scandalul de la Spitalul Universitar a pus pe jar autoritățile! Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a trimis Corpul de Control al ministrului Sănătăţii şi Direcţia de Sănătate Publică să facă verificări la unitatea medicală, pentru a vedea modul în care sunt folosite fondurile alocate de minister, după ce asistenţii şi infirmierii au protestat dimineață acuzând condiţiile de lucru şi de lipsa banilor pentru investiţii, în situaţia în care, de exemplu, spun ei, nu există dezinfectanţi, iar instrumentarul este spălat cu apă şi săpun lichid.

Potrivit reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii, va fi verificat modul în care sunt folosite fondurile alocate spitalului de către minister.

Aproximativ 20 de asistenți, dar și mai multe infirmiere, au protestat în fața Spitalului Universitar întrucât, spun ei, ar fi fost puși să aleagă între voucherele de vacanță și sporuri din cauza fondurilor insuficiente. Asistenții spun că vor protesta zilnic până la remedierea situației și au reclamat mai multe nereguli care s-ar fi făcut în spital. Ei se plâng de condițiile insalubre din spital, spunând că nu există dezinfectanţi în spital, pe secţie, ci doar pentru blocul operator.

Conform purtătorului de cuvânt al SUUB, Silvia Nica, nu a fost depus niciun act oficial din partea celor care au protestat la conducerea spitalului pentru a se ști cu exactitate care sunt revendicările în vederea remedierii lor.

S-au adunat câteva persoane care nu au depus nimic oficial la conducerea spitalului, nu se cunoaşte în mod oficial ce doresc dumnealor. Nu s-a depus nicio cerere de grevă. Deocamdată, nedorind să discute în mod direct cu conducerea spitalului, nu s-a discutat cu ei. Este vorba despre personal mediu şi auxiliar”, a declarat Silvia Nica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *