ALERTĂ. Generalul Dumitru Scarlat, favorit la șefia Statului Major al Armatei

Generalul locotenent Dumitru Scarlat, reprezentantul militar al României la NATO şi UE, este favorit să fie numit de președintele Klaus Iohannis la conducerea Statului Major General al Apărării.Generalul Scarlat este agreat la nivel politic, întrucât are o experienţă vastă dobândită la Cartierul General al NATO de la Bruxelles.
Pe 19 decembrie, ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, a declarat, că nu va prelungi mandatul lui Nicolae Ciucă la şefia Statului Major al Apărării, aflat în funcție din 1 ianuarie 2015.
Preşedintele României Klaus Iohannis a convocat şedinţa CSAT pentru astăzi, de la ora 12.00, la Palatul Cotroceni, cu scopul de a analiza solicitările ministrului Apărării referitoare la ocuparea unor posturi în conducerea Armatei României.
Conform Legii nr. 346 din 21 iulie 2006 (art. 12), şeful Statului Major al Apărării este militarul cu rangul de conducere cel mai înalt din armată. El este numit de Preşedintele României, la propunerea ministrului apărării naţionale, cu avizul primului-ministru, pentru o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea de prelungire cu până la un an.
În funcţia de şef al Statului Major al Apărării poate fi numit unul dintre locţiitorii acestuia sau unul dintre şefii statelor majore ale categoriilor de forţe.
De asemenea, în aprilie 2017, generalul locotenent Dumitru Scarlat a predat comanda şi drapelul de luptă al Statului Major al Forțelor Terestre (SMFT) generalului maior Marius Harabagiu în contextul în care acesta a fost numit reprezentant militar al României la NATO şi UE la Cartierul General NATO de la Bruxelles.