ALERTĂ la Moscova: Un autobuz a intrat în plin într-un grup de pietoni. Trei oameni au fost răniţi
Trei oameni au fost răniţi după ce un autobuz a intrat într-un grup de persoane care se aflau într-o staţie pentru autobuze din Moscova, iar Poliţia a demarat o anchetă pentru a determina circumstanţele producerii accidentului, relatează site-ul agenţiei Tass.
ALERTĂ la Moscova: Un autobuz a intrat în plin într-un grup de pietoni. Trei oameni au fost răniţi
Accidentul a avut loc în apropierea staţiei de metrou Shodnenskaya, situată în nord-vestul Moscovei. Potrivit unor surse din interiorul Poliţiei, autobuzul a intrat în grupul de oameni aflaţi în staţie după ce a fost lovit de un autovehicul.
”Conform celor mai recente informaţii, trei oameni au fost răniţi, iar două persoane au fost resuscitate cu succes”, a declarat o sursă din interiorul forţelor de securitate.
Zona în care a avut loc accidentul a fost izolată şi autorităţile au demarat o anchetă.