Alertă la Washington. Poliţia Capitoliului anunţă o ”posibilă intenţie a unei miliţii” de a ataca joi sediul Congresului

Poliţia Capitoliului, sediul Congresului american unde au pătruns pe 6 ianuarie susţinători ai fostului preşedinte Donald Trump, a declarat miercuri că are informaţii despre o ”posibilă intenţie a unei miliţii” de a ataca joi această instituţie, relatează agenţiile AFP.

”Luăm informaţiile în serios”, mai susţine poliţia Congresului într-un comunicat, adăugând că lucrează împreună cu celelalte agenţii ale SUA ”pentru a împiedica orice ameninţare la adresa Capitoliului”.

”Ţinând cont de natura sensibilă a acestor informaţii, în acest stadiu nu putem oferi mai multe detalii”, se mai menţionează în textul difuzat.

Acest anunţ vine în contextul în care membri ai mişcării conspiraţioniste QAnon pretind că joi, 4 martie, este data când Donald Trump va fi învestit pentru al doilea mandat de preşedinte al SUA. Până în anul 1933, preşedinţii americani erau învestiţi pe 4 martie, nu pe 20 ianuarie cum se procedează în prezent.

Marţi seară, Poliţia Capitoliului anunţase că a fost atenţionată cu privire la ”informaţii preocupante pentru 4 martie”, după ce luni responsabilul serviciilor însărcinate cu protocolul şi securitatea Congresului, Timothy Blodgett, le-a trimis parlamentarilor un mesaj prin care îi informează că lucrează în strânsă cooperare cu poliţia în privinţa informaţiilor ”legate de 4 martie şi de posibilele manifestaţii din jurul a ceea ce unii numesc ”adevărata zi a învestiturii”.

Poliţia Capitoliului a consolidat deja protecţia acestei clădiri în urma incidentelor din 6 ianuarie. De la atacul din 6 ianuarie, în timpul căruia protestatarii au atacat poliția și au amenințat membrii Congresului și pe fostul vicepreședinte Mike Pence, procurorii federali au acuzat peste 300 de persoane și au arestat peste 280. Un oficial al Departamentului Justiției a declarat săptămâna aceasta că departamentul a deschis dosare pentru aproximativ 540 de subiecți.

Câțiva adepți proeminenți ai QAnon au fost arestați în legătură cu revolta, care a făcut cinci morți. Directorul FBI, Christopher Wray, a declarat marți parlamentarilor că atacul asupra Capitoliei din 6 ianuarie a fost „terorism intern” – o amenințare despre care a spus că „metastazează” în toată țara.

Wray a spus că amenințările cu „extremismul violent motivat rasial” au crescut în ultimii ani și au fost responsabile de atacurile „cele mai letale” din ultimul deceniu. El a spus că biroul urmărește aproximativ 2.000 de cazuri de extremism activ și că numărul de arestări ale supremiștilor albi aproape s-a triplat în ultimii ani.

Timothy Blodgett a declarat într-o notificare adresată membrilor Congresului că Poliția Capitoliului va avea personal suplimentar pe teren, față de securitatea consolidată care a fost pusă în aplicare după insurecția din 6 ianuarie de către o mulțime de foști susținătorii președintelui Donald Trump.

4 martie a fost ziua oficială a inaugurărilor prezidențiale până în 1933, când cel de-al 20-lea amendament la Constituție a desemnat 20 ianuarie ziua în care un președinte este instalat în funcție după alegeri, potrivit Bibliotecii Congresului. Oamenii asociați cu mișcarea de conspirație de extremă dreaptă QAnon au vehiculat informația falsă că Trump ar depne jurământul pe 4 martie.

„Semnificația acestei date ar fi scăzut în rândul diferitelor grupuri în ultimele zile. În acest moment, Polița Capitoliului nu are niciunindiciu că grupurile vor călători la Washington, D.C., pentru a protesta sau comite acte de violență ”, a spus Blodgett în notificarea obținută de Bloomberg.

Totuși, parlamentarilor și angajaților congresului li se cere să poarte cartelele de identificare, să raporteze orice amenințare sau activitate suspectă și să țină la îndemână numerele de urgență.

„Garda Națională continuă să mențină o prezență sporită în jurul Capitoliei pentru a sprijini USCP cu menținerea unei poziții de securitate sporită”, se arată în document.

Poliția Capitolului va fi, de asemenea, prezentă la Washington, D.C., pe aeroporturile din zonă și în stația Union pentru a oferi o securitate suplimentară .

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *