ALERTĂ! Primele focare de infecție după măsurile de relaxare au apărut în unități medicale

Încep să apară noi focare de infecție cu coronavirus în mai multe judeţe din ţară. Sunt focare care apar la o săptămână după intrarea în vigoare a primelor măsuri de relaxare și culmea, ele se înregistrează în unități medicale, transmite Digi24.

În Olt, sâmbătă au fost confirmați pozitiv 18 asistente de la ambulanță și un jandarm. Alte 19 cadre medicale de la două spitale din Iaşi, dar şi 13 pacienţi s-au îmbolnăvit cu noul coronavirus. De asemenea, în Alba, şase cadre medicale au fost internate după ce au confirmate pozitiv.

Iar numărul celor infectaţi ar putea creşte în următoarele zile, pentru că s-au făcut mai multe teste.

Primele rezultate pozitive au venit vineri după-masă. Atunci, un medic rezident şi 10 asistente de la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi erau confirmaţi cu noul coronavirus. Abia se întorseseră din cele 14 zile libere, întrucât la Spitalul din Iaşi se lucrează în ture de câte două săptămâni. La nici 24 de ore distanţă, alte 17 persoane au primit rezultate pozitive. De data aceasta, 4 cadre medicale şi 13 pacienţi.

„Aparent, acest focar a izbucnit undeva pe data de 14 -15 a acestei luni. Ancheta se desfăşoară în continuare. În momentul de faţă lucrăm la un nou plan de măsuri. Refacem circuitele spitalului integral. Testăm în continuare pacienţii şi personalul medical. Am izolat şi decontaminat focarul care a apărut pe o secţie de neurochirurgie, pentru că spitalul nostru este un spital regional”, a declarat pentru Digi24 Lucian Eva, managerul Spitalului de Neurochirurgie din Iași.

Managerul nu exclude posibilitatea ca spitalul să intre în carantină, în funcție de rezultatele testelor, care vor continua în zilele următoare.

„Deja am făcut un plan de acțiune, astfel încât să testăm cât mai rapid și eficient, pentru a închide complet acest focar. Mă gândeam la cuvântul carantină. Am luat în calcul și această situație, am discutat cu Direcția sanitară. În momentul de față, până nu terminăm ancheta, e dificil să luăm decizia asta. Oricum, nu aparține conducerii spitalului”, a subliniat Lucian Eva, managerul Spitalului de Neurochirurgie din Iași.

Veştile n-au fost bune nici pentru angajaţii Spitalului de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria”, tot din Iași.

„La Spitalul pentru Copii Sf. Maria din Iaşi este declanşată o anchetă epidemiologică. În urma testărilor efectuate, rezultatele au evidenţiat prezenţa noului coronavirus la patru cadre medicale. Ancheta este în curs de desfăşurare”, a declarat pentru Digi24 Marius Voicescu, de la DSP Iași.

Spital amendat cu peste 52.000 de lei

În judeţul Alba, aceleaşi probleme. Secţia de interne-cardiologie-compartiment izolare a unui spital a fost deja închisă pentru 48 de ore pentru efectuarea operațiunilor de dezinfectie.

„Avem șase cadre medicale din cadrul unei unităţi sanitare din judeţ depistate pozitiv. Două au fost depistat în 21 mai şi alte patru în 22 mai – acestea au fost depistate ca urmare a anchetelor epidemiolgice. De la un caz am plecat şi am testat tot mai mulţi şi am depistat alte cazuri, contacţi care, din păcate, sunt cadre medicale. Toţi cei pozitivi sunt internaţi în unitătţi sanitare şi contacţii lor sunt izolaţi la domiciliu. Astfel, am demarat două anchete. Una epidemiologică şi alta a inspectorilor sanitari”, a precizat Alexandru Sinea, directorul DSP Alba.

Este vorba despre Spitalul Municipal Sebeş, care numără 350 de angajaţi, dintre care şase persoane (trei asistenţi medicali, două infirmiere şi un registrator) au fost testate pozitiv, toate persoanele fiind asimptomatice.

În urma anchetei sanitare au fost acordate patru sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 52.400 de lei. Trei dintre acestea sunt pe persoană fizică şi vizează direct personalul medical răspunzător de deficienţele constatate.

„Considerăm că, în cazul nostru, vorbim de un factor psihologic, ce a dus la o relaxare prematură a personalului, care a înţeles, încă o dată, că trebuie să rămânem vigilenţi în continuare, pentru a depăşi cu bine acest context epidemiologic”, a afirmat, potrivit unui comunicat de presă, Anca Franchini, managerul Spitalului Municipal Sebeș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *