ALERTĂ.Tăriceanu CERE Retragerea Lui Maior Din SUA!

Probleme pentru ambasadorul României în SUA, George Maior, fost șef al SRI. El este audiat la această oră în Comisia de Politică Externă din Senatul României pentru presupuse declarații cu privire la scrisoarea fostului primar al New York ului Rudolph Giuliani, care a criticat dur lupta DNA cu corupția din România. Maior a fost acuzat de politicieni români că interferează în politica internă a SUA, iar președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a anunțat că va solicita MAE retragerea sa din funcția de ambasador al SUA.

„Atitudinea lui Maior este una ireverențioasă. Stigmatizarea nu face parte din lucrările Comisiei”, a spus Tariceanu in Comisie.

În replică, Maior a spus că a avut relații foarte bune cu autoritășile din SUA și că a adus beneficii în relațiile dintre România și Statele Unite. Maior a respins acuzațiile lui Tăriceanu.

Audirea lui Maior vine după ce acestaa comentat scrisoarea lui Giuliani, deși nu ar fi avut mandat de la statul român.

„Un personaj spumos şi extrem de combativ în discuţiile din Statele Unite, nu ştiu dacă mai e avocatul lui Donald Trump. În orice caz, ea este expresia unui lobby, iniţiat de anumite forţe care sunt interesate de apărarea unor personaje de la noi care au avut probleme cu justiţia, asta vă spun clar” , declara George Maior despre demersul lui Giuliani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *