Aliații Marii Britanii expulzează un număr important de diplomați ruși

Așa cum era anunțat din zilele anterioare, mai multe state vestice au trecut la a expulza diplomați ruși, în ceea ce reprezintă cea mai importantă acțiune îndreptată împotriva rețelelor diplomatice ale Rusie de la sfârșitul Războiului Rece și până acum.

Peste 100 de diplomați ruși au fost expulzați din mai mult de 20 de state vestice, în răspuns de solidaritate față de Marea Britanie, cea care a inițiat acest val de măsuri după otrăvirea agentului dublu rus Sergei Skripal, în Londra în luna martie a acestui an.

În această acțiune concertată au fost implicate 16 state UE, alături de Ucraina, Albania, Canada și SUA. De altfel, măsuri luate de Donald Trump sunt printre cele mai importante – expulzarea a 60 de diplomați ruși și închiderea consulatului din Seattle. Decizia președintelui american, luată și în contextul în care media din SUA îl ataca permanent pe tema prezenței sale în comisia specială condusă de Robert Muller, l-a ajutat pe Donald Trump să atingă cel mai mare rating în sondaje în ultimele 11 luni, o performanță deloc de neglijat pentru un lider atât de interesat de propria imagine.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Raj Shat, a amintit în anunțul privind decizia lui Trump faptul că acțiunile atribuite Rusiei, deși au avut ca țintă doar 2 indivizi, aveau potențialul de a face rău pe o scală mult mai mare, iar ”SUA și aliații săi nu pot accepta un astfel de comportament”.

De cealaltă parte a baricadei, Moscova a anunțat prin vocea purtătorului de cuvânt de la Kremlin, Dmitry Peskov, că Federația Rusă ”regretă enorm” decizia SUA de a-i expulza diplomații și că analizează situația, înainte de a propune ce măsuri de retaliere să ia împotriva americanilor. Peskov a ținut să sublinieze încă o dată și faptul că Rusia neagă orice implicare în cazul Skripal.

Un discurs similar l-a avut și Vassily Nebenzia, ambasadorul rus la UN, care a caracterizat măsura celor peste 20 de state, și a SUA în special, ca fiind ”nefericită și neprietenească”.

Este de așteptat ca măsurile de răspuns ale Rusiei să fie îndreptate în special împotriva SUA, existând precedentul din administrația Obama, când expulzarea a 35 diplomați ruși de către fostul președinte a dus la impunerea de către Kremlin a eliminării a 755 de posturi din organigrama aparatului diplomatic american din Federația Rusă.

Rămâne de văzut dacă Rusia va considera necesare sau utile măsuri suplimentare, în afara celor diplomatice uzuale, împotriva statelor UE care au fost implicate în acțiune alături de SUA. Moscova și-a consolidat la nivelul UE, cât și al Ucrainei, pârghii importante de influență, în special în domeniul energetic. Întrebarea care se naște este dacă Rusia consideră oportună utilizarea acestor pârghii pentru ”pedepsi” statele implicate și pentru a izola SUA pe viitor din perspectiva în care Washington ar putea rămâne singură într-un astfel de efort de expulzare. Trebuie amintit faptul decizia lui Donald Trump de a expulza cei 60 de diplomați ruși a fost luată și în contextul în care președintele american a primit asigurări privind implicarea mai multor state vestice în demers.

Sursă foto: businessinsider.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *