Alte 110 școli au intrat în scenariul roșu din cauza apriției cazurilor de coronavirus, într-o singură zi

Alte 110 școli din România au intrat în scenariul roșu, în ultimele 24 de ore, astfel că acum în România cursurile se desfășoară exclusiv online în 1.040 de unități de învățământ. De remarcat că numărul acestora a crescut de aproape 4 ori față de prima zi a noului an școlar – 14 septembrie.

Potrivit Ministerului Educației, în conformitate cu datele transmise de inspectoratele şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, vineri, la ora 12,00, se înregistra următoarea situaţie:

– 11.381 de unităţi de învăţământ în Scenariul 1: participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie sanitară.

– 5.235 de unităţi de învăţământ în Scenariul 2. Acesta presupune participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, respectiv revenirea parţială (prin rotaţie de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu şi liceu, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie.

– 1.040 de unităţi de învăţământ în Scenariul 3; implică participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi/lecţii online.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *