Ambasadorul palestinian la Bucureşti, despre mutarea ambasadei la Ierusalim: Arabii nu vor accepta un astfel de pas
Ambasadorul palestinian la Bucureşti Fuad Kokaly a declarat la Realitatea TV, referindu-se la anunţul premierului Viorica Dăncilă privind mutarea ambasadei la Ierusalim, că arabii nu vor accepta un astfel de pas, sugerând că statele arabe şi-ar putea retrage sprijinul faţă de candidatura României pentru Consiliul de Securitate ONU.
„Cred că efectele se simt de azi, dar nu este vorba numai de palestinieni, e vorba şi de toţi arabii. Nu vor accepta un astfel de pas. După cum ştiţi, susţinem România pentru că ţara dumneavoastră este candidată la Consiliul ONU. Am promis României să o susţinem pentru a obţine un mandat. Cred că Dăncilă va distruge speranţa ca România să devină membră a Consiliului de Securitate”, a declarat Fuad Kokaly la Realitatea TV.
Kokaly a precizat că aceasta nu reprezintă poziţia României şi, de asemenea, contravine normelor internaţionale şi dreptului internaţional.
„E o problemă sensibilă pentru arabi, musulmani şi creştini”, a mai spus ambasadorul palestinian la Bucureşti.
În opinia sa, „Dăncilă încearcă să joace un joc pe care nu îl poate juca”.
„Este vorba de campania electorală din Israel, vrea să îl sustină pe Netanyahu. România respectă încă dreptul internaţional şi soluţia celor „două state” şi susţine poziţia UE, mai ales că deţine în prezent preşedinţia Consiliului UE şi va păstra promisiunile făcute anterior. România va continua să respecte poziţia UE şi dreptul internaţional şi crede în soluţia celor două state, iar statutul Iersualimului este în curs de negociere. România încearcă să joace un rol pentru a aduce israelienii la negocieri”, a explicat Fuad Kokaly.
Un înalt oficial palestinian condamnă anunţul făcut de premierul român Viorica Dăncilă de a reloca ambasada României de la Tel Aviv la Ierusalim, spunând că va îndemna Uniunea Europeană să intervină, scie publicaţia Times of Israel.
Înaltul oficial palestinian, Saeb Erekat, declară că o mutare a ambasadei ar fi o „încălcare flagrantă a drepturilor palestinienilor, a dreptului internaţional şi a rezoluţiilor ONU. Aceasta contribuie numai la eliminarea soluţiei cu două state, singura cale spre pace şi stabilitate în întreaga regiune”.
„Facem apel la Uniunea Europeană să ia măsuri în legătură cu această decizie, care este o violare a politicilor consacrate ale Uniunii Europene. Vom discuta această problemă în Liga Arabă şi Organizaţia de Cooperare Islamică”, scrie Saeb Erekat pe Twitter.