Ambulanţierii ies în stradă: Pacienţi, în pericol să nu mai ajungă la spital!

Salariaţii din serviciile de Ambulanţă demarează, începând de marţi, un protest pe termen nelimitat, iar maşinile operative vor purta mesajil „Protest naţional”. Tot marţi, sindicaliştii organizează o acţiune de protest în Capitală, fiind aşteptaţi peste o mie de sindicalişti.

BNS anunţă, începând de marţi, protest pe termen nelimitat în toate serviciile publice de Ambulanţă, informează News.ro.

Protestul va debuta la ora 10.00, iar toate ambulanţele operative vor afişa vizibil mesajul „Protest naţional”.

De asemenea, Blocul Naţional Sindical anunţă, împreună cu Federaţia Naţională Sindicală „Ambulanţa” din România (FNSAR), care reprezintă toate Serviciile Publice de Ambulanţă, că marţi va fi organizat un miting de amploare în Capitală, cu peste 1.000 de protestatari.

Programul acţiunilor sindicale este următorul:

1. De la ora 10.00 – 12.00 în Piaţa Revoluţiei va avea loc pichetarea Ministerului Afacerilor Interne / sediul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

2. De la ora 12.00 – 12.30 va avea loc marşul sindical, din locaţia Piaţa Revoluţiei în Piaţa Victoriei

3. De la ora 12.30 – 14.00 va avea loc pichetarea Guvernului României din Piaţa Victoriei.

„În cazul în care Premierul României convoacă conducerea Blocului Naţional Sindical şi FNSAR la discuţii, iar, în final, având un răspuns pozitiv la revendicările protestatarilor se va renunţa la marşul sindical şi pichetarea Guvernului. Menţionăm că protestatarii care vor participa la protest sunt din timpul liber, iar prezenţa lor la Bucureşti nu afectează negativ capacitatea de intervenţie a Serviciilor Publice de Ambulanţă”, au mai transmis sindicaliştii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *