Ancheta în cazul Caracal, dată peste cap. Iată ce scrisoare a primit, miercuri seară, tatăl Luizei

Tatăl Luizei Melencu, Claudiu, a declarat, miercuri seară, la România TV, că în cursul zilei a primit o scrisoare în care I se spune că atât Alexandra, cât și Luiza sunt moarte. Bărbatul a sunat la 112 și a semnalat situația și așteaptă ca procurorii DIICOT să vină să ridice scrisoarea.

Bărbatul a mai declarat că el este cel care a vorbit ultima dată cu fiica sa și nu mama Luizei, așa cum susținea aceasta.

”În scrisoare scrie așa: domnilor, vă rog frumos să nu mai căutați fetele, sunt moarte. Am sunat la 112. Vă dați seama cum mă simt eu. Nu pot să mă apropii de casa mea, din cauza lor. Aștept să vină DIICOT să ia această probă, această scrisoare. Eu am vorbit cu fata la 11:30 în data de 14 aprilie. Ea m-a sunat pe mine și mi-a spus: tati, am venit la Caracal să scot banii pe care mi i-a trimis mami din Anglia. Tati am ajuns la ocazie, am oprit ocazia și te sun când ajung acasă. A venit mașina morții, probabil. Eu simt că trăiește. Pe mine m-au îndepărtat, soția și cu socrul meu… În scrisoare scrie foarte clar că fetele sunt moarte. Dar eu simt că Luiza trăiește și acolo unde este nu e bine…”, a precizat Claudiu Melencu la România TV.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *