Angajații de la Compania Municipală Consolidări, nemulțumiți că nu și-au primit  lefurile

 

Edmond Niculuşcă, director adjunct al Administraţiei Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS), precizează că angajaţii Companiei Municipale Consolidări nu şi-au primit salariile din cauza managementului „defectuos” al societăţii, potrivit aerpres.ro.

Precizările vin după ce miercuri, Compania Municipală Consolidări transmitea că muncitorii pichetează şantierele şi sediul companiei, din cauza faptului că nu le-au fost plătite salariile, dar şi a incertitudinii legate de continuarea activităţii.

Într-o postare pe Facebook, Niculuşcă transmite că anterior mandatului său, în perioada 2018 – 2020, AMCCRS, instituţie subordonată Primăriei Capitalei, a încheiat 19 contracte cu Compania Municipală Consolidări, în valoare de 348.000.000 de lei. Aceste 19 contracte se refereau la 19 şantiere de consolidare. Potrivit directorului adjunct al AMCCRS, „în multe cazuri”, aceste contracte „şi-au dublat şi chiar triplat” valoarea în timp, prin acte adiţionale. El oferă câteva exemple în acest sens:

– Strada Franceză 30: valoarea contractului iniţial a fost de aproximativ 7.000.000 lei. Prin acte adiţionale, această valoare a urcat la 20 de milioane de lei;

– Strada Spătarului 36: valoarea contractului iniţial a fost de 3.900.000 lei. Prin acte adiţionale, această valoare a urcat la aproximativ 9.000.000 lei;

– Strada Ştirbei Vodă 20: valoarea contractului iniţial a fost de 7.400.000 lei. Prin acte adiţionale, această valoare a urcat la aproximativ 12.000.000 lei.

„În prezent, AMCCRS datorează CMC aproximativ 4.000.000 de lei. Facturile restante sunt pentru lucrări executate în perioada 2019 şi prima parte a anului 2020 şi au fost emise în noiembrie – decembrie 2020, abia după preluarea mandatului de către actuala administraţie. De ce această întârziere în emiterea facturilor? Oricum, pentru toate aceste facturi am dispus verificări, iar pentru lucrările de consolidare finalizate am solicitat diriginţilor de şantier întocmirea cărţilor tehnice ale imobilelor. Din totalul contractelor, le-am reziliat pe acelea semnate în 2019, dar care nu au fost îndeplinite niciodată. E vorba de contracte de proiectare şi execuţie, unde proiectarea avea termen între 1 + 3 luni”, menţionează Edmond Niculuşcă.

El acuză compania că a blocat procedura de recepţie pentru trei şantiere finalizate înainte de pandemie.

„Azi putem vorbi despre cel puţin 3 şantiere finalizate încă de anul trecut, dinainte de pandemie, pentru care Compania Municipală tergiversează demararea recepţiei, pe care am solicitat-o încă din februarie anul acesta, pentru ca oamenii să se întoarcă în casele lor, iar noi să începem recuperarea banilor publici investiţi. Compania a trimis o parte dintre angajaţi în concediu fără plată, tocmai pentru a bloca procedura de recepţie, iar în puţinele şantiere păstrate demonstrativ se lucrează fără diriginţi de şantier din noiembrie 2020. Aşadar, lucrările se derulează fără o certificare conform legii. Angajaţii Companiei Municipale care nu şi-au primit salariile sunt, din păcate, victimele unei caracatiţe asupra căreia, cel mai probabil, se va pronunţa justiţia”, a precizat Edmond Niculuşcă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *