Angajaţii din sănătate ies în stradă şi ameninţă cu blocarea sistemului

Angajații din sănătate vor intra în grevă japoneză începând de miercuri, iar joi vor organiza un marș de protest începând cu ora 11:00, pe traseul Piața Victoriei (Guvern) – Piața Revoluției (Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății) – Piața Constituției (Parlament). Sindicaliștii din sănătate amenință și cu declanșarea grevei generale la finalul lunii iunie, dacă Guvernul nu vine cu soluții la revendicările lor până la data de 15 iunie.

Miting de protest pe traseul Guvern – Ministerul Sănătății – Parlament

Federația Solidaritatea Sanitară anunță că la mitingul de joi sunt așteptate toate profesiile din domeniul sănătății, „fiindcă toți suntem afectați într-un fel sau altul de o nedreptate”.

Ce îi nemulțumește pe sindicaliștii din sănătate:

sporurile de tură, zile nelucrătoare și de condiții de muncă ne sunt calculate la „salarii din trecut” (altele decât salariile de bază), salarii care nu mai au nicio legătură cu prețurile din prezent;

tariful gărzilor este calculat, de asemenea, la un „salariu din trecut”;

indemnizația de hrană stă pe loc de mai bine de 3 ani;

salariile de bază, în general, nu sunt așezate/ nu au un nivel de creștere așa cum ar trebui (respectiv în varianta pe care noi am negociat-o cu Ministerul Sănătății).

„Acțiunile de protest sunt desfășurate cu membrii sindicatelor „Solidaritatea Sanitară”, la ele putând însă participa toți angajații din sănătate care sprijină solicitările noastre (toți beneficiarii lor). Cu cât participă mai multe persoane interesate cu atât cresc șansele de a-i determina pe guvernanți să ne onoreze revendicările”, este mesajul sindicaliștilor de la Solidaritatea Sanitară.
Grevă japoneză începând de miercuri și grevă generală la finalul lunii iunie, dacă Guvernul nu vine cu soluții

​Angajații din sistemul sanitar vor fi în grevă japoneză în perioada 7 iunie – 15 iunie (vor lucra cu banderole albe pe braț), urmând ca la finalul lunii iunie să declanșeze greva generală, în cazul în care Guvernul nu aplica soluțiile deja discutate pentru revendicările lor, a anunțat încă de săptămâna trecută Federația Sanitas.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *