Angela Merkel, curtată pentru funcția de președinte al Consiliului European

Numele cancelarului german Angela Merkel revine cu insistenţă în vederea conducerii Consiliului European, instanţa şefilor de stat şi de guverne, la succesiunea polonezului Donald Tusk, după alegerile de la sfârşitul lui mai, relatează AFP.

Conservatorii din cadrul Uniunii Creştin-Democrate (CDU) şi Uniunii Social-Democrate (CSU) şi-au lansat sâmbătă, la Münster, campania în vederea alegerilor europene – pentru prima oară în 19 ani – fără Angela Merkel.

Cancelarul german urmează să fie foarte curtat în cadrul summitului Uniunii Europene (UE) de la 9 mai, cu două săptămâni înaintea înaintea alegerilor. Numele său circulă în vederea preşedinţiei Consiliului, iar opinia sa va fi decisivă în nominalizarea viitorului preşedinte al Comisiei Europene (CE).

Negocieri urmează să aibă loc în marja reuniunii de la Sibiu, în România. Preşedintele Consiliului, polonezul Donald Tusk, vrea să tatoneze intenţiile liderilor europeni pe tema succesiunii sale şi a procedurii foarte contestate a desemnării succesorului lui Jean-Claude Juncker la conducerea CE.

Numele Angelei Merkel revine cu insistenţă la preşedinţia Consiliului European. Însă cancelarul a declarat că nu îşi va depune vreo candidatură la vreun post politic în Germania şi în Europa.

Premierul olandez Mark Rutte este citat, de asemenea, ca alt potenţial candidat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.