Angela Merkel spulberă speranțele Georgiei cu privire la o aderare rapidă la NATO. Putin se poate bucura

Cancelarul federal al Germaniei, Angela Merkel, a respins vineri ipoteza unei aderări rapide a Georgiei la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), ai cărei oficiali au promis în 2008 acestei foste republici sovietice că va putea adera într-o zi la Alianţă, informează AFP.

„Nu văd o aderare rapidă la NATO pentru Georgia, aceasta este poziţia Germaniei”, a declarat Merkel în timpul unei întâlniri cu studenţii Universităţii din Tbilisi, capitala acestei ţări din Caucazul de Sud. „Lucrurile se întâmplă în mod gradual”, a adăugat ea, în condiţiile în care autorităţile georgiene şi-au fixat drept obiectiv aderarea la Uniunea Europeană (UE) şi la NATO.

În timpul summitului NATO care a avut loc în 2008 la Bucureşti, liderii ţărilor din NATO i-au promis Georgiei că într-o zi ea va putea deveni membră a acestei organizaţii, însă – la presiunile Angelei Merkel şi ale preşedintelui de atunci al Franţei, Nicolas Sarkozy – au refuzat să-i acorde acestei ţări statutul de candidat oficial, aminteşte AFP.

Georgia s-a opus apoi Rusiei în timpul unui război-fulger, care s-a soldat cu recunoaşterea de către Moscova a independenţei celor două republici separatiste proruse, Osetia de Sud şi Abhazia, ce s-au separat de Georgia în 1992. Rusia menţine în prezent o puternică prezenţă militară în aceste două republici, spre marea nemulţumire a Georgiei, care denunţă o „ocupaţie”. „Este o ocupaţie peste circa 20% din teritoriul georgian şi o mare nedreptate”, a declarat vineri Angela Merkel în faţa studenţilor georgieni.

Într-un gest simbolic, ea s-a deplasat de asemenea la frontiera administrativă cu Osetia de Sud, unde poliţiştii de frontieră au instalat sârmă ghimpată.

Îngrijorată de prezenţa forţelor NATO lângă frontierele sale, Rusia se opune în mod categoric aderării Georgiei la Alianţa Nord-Atlantică.

Vineri seara, Angela Merkel se va deplasa în Armenia, iar sâmbătă va desfăşura o vizită în Azerbaidjan, pentru a îndemna la o „soluţionare paşnică, prin consens”, a conflictului între cele două foste republici sovietice din Caucazul de Sud, care îşi dispută controlul asupra regiunii separatiste Nagornîi Karabah, potrivit serviciului de presă al cancelariei germane.

În Azerbaidjan, Merkel va purta de asemenea discuţii asupra cooperării energetice cu această ţară bogată în hidrocarburi şi ale cărei resurse energetice sunt considerate o eventuală alternativă la gazul şi petrolul livrate de Rusia în Europa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *