Anglia : test negativ de coronavirus, din 15 ianuarie, pentru intrarea în ţară. Obligativitatea izolării pentru 10 zile, rămâne

Ministerul Afacerilor Externe precizează că autorităţile britanice au anunţat noi măsuri privind condiţiile de intrare pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, în contextul pandemiei de COVID-19. Este vorba despre obligativitatea prezentării unui test negativ de coronavrus la intrarea în Anglia, ceea ce, însă, nu exclude obligativitatea izolării pentru 10 zile. Noile măsuri vor intra în vigoare la data de 15 ianuarie 2021, ora 4:00 a.m. (oră locală).

”Astfel, conform informaţiilor comunicate public de autorităţile britanice, persoanele care călătoresc în Regatul Unit pot intra pe teritoriul Angliei cu condiţia prezentării unui test cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore anterior intrării pe teritoriul Angliei. Sunt acceptate testele moleculare de tip PCR, precum şi, în anumite condiţii limitate, testele rapide de tip lateral flow sau LAMP. Detalii suplimentare cu privire la condiţiile în care vor fi acceptate testele rapide vor fi anunţate ulterior de către autorităţile britanice”, a transmis MAE.

Informaţiile disponibile la acest moment pot fi consultate la pagina de internet: https://www.gov.uk/government/speeches/international-travel-update-11-january-2021.

”Conform autorităţilor britanice, prezentarea unui test cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu exclude măsura obligatorie de autoizolare pentru o perioadă de 10 zile de la sosirea în Anglia. Măsura autoizolării poate fi suspendată cu condiţia efectuării unui al doilea test pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, începând cu a 5-a zi de la sosire, şi a prezentării unui rezultat negativ”, a mai precizat MAE.

Operatorii care asigură servicii de transport de persoane au obligaţia de a verifica dacă pasagerii deţin un test cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore anterior intrării pe teritoriul Angliei. Persoanele care vor sosi în Anglia fără a deţine un astfel de test pot fi amendate cu 500 de lire sterline.

Sunt exceptaţi de la această măsură: transportatorii internaţionali, echipajele maritime, feroviare şi aeriene, precum şi minorii sub 11 ani.

Până la acest moment, autorităţile din Irlanda de Nord şi Ţara Galilor nu au anunţat adoptarea noilor măsuri, iar cele din Scoţia au confirmat intenţia de a implementa măsurile, însă fără a preciza data exactă la care acestea vor intra în vigoare.

MAE precizează că, până la acest moment, autorităţile britanice nu au comunicat dacă măsurile se vor aplica şi persoanelor aflate în tranzit.

De asemenea, MAE reaminteşte faptul că toate persoanele care sosesc în Marea Britanie din state care nu sunt incluse în lista statelor exceptate de la restricţiile de călătorie – denumite „travel corridors”: https://www.gov.uk/guidance/coronavirus-covid-19-travel-corridors – au obligaţia de a se autoizola pentru o perioadă de 10 zile.

Ministerul Afacerilor Externe aminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Londra: 0044 20 76027328; 0044 20 7602 9833​; 0044 20 7603 6694​; 0044 20 76025193; 0044 20 7603 0572; 0044 20 7602 2065, ale Consulatului General al României la Edinburgh: 0044 (0) 131 524 9491, 0044 (0) 131 524 9492 şi ale Consulatului General al României la Manchester: 0044 (0) 161 236 0478; 0044 (0) 161 237 5513, 0044 (0) 161 236 9687; 0044 (0) 161 236 8995, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (0044 7738716335), Consulatului General al României la Edinburgh (0044 (0) 7951 858 445) şi Consulatului General al României la Manchester (0044 (0) 75 35 604 342).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *