Antena 3, proprietatea unui condamnat penal, portavocea penalilor, stindardul luptei împotriva statului de drept și a justiției

Deși pare greu de crezut, există talibani mai talibani ca talibanii PSD! Îi puteți vedea în fiecare zi la postul Antena 3 și, culmea, nu sunt neapărat invitați, sunt chiar angajații lui Voiculescu!

Știri false, minciuni și manipulări grosolane, trucaje video, orice este folosit pentru a induce telespectatorii în eroare.

Ținta predilectă: Justiția!

Ideea de bază pe care încearcă să o inducă telespectatorilor este simplă: toți politicienii care servesc interesele familiei Voiculescu sunt buni, indiferent ce fac, cât fură.

Cine se opune e linșat!

Totul este îmbrăcat într-un naționalism de doi lei care e folosit pentru a justifica orice prostie, iar ideile anti-europene sunt la mare căutare.

Ca orice alt post de televizue, radio sau publicație, Antena 3 are dreptul să promoveze ce idei vrea, tot așa cum este dreptul fiecărui cetățean să se uite sau nu la ei. Libertatea de exprimare, că ne place sau nu, nu poate fi îngrădită!

Adevărata problemă a acestei țări nu sunt cei care mint la televizor, ci cei care îi cred, iar vina nu este a lor, ci a celor care ne conduc de 30 de ani.

Într-o țară educată, o țară cu un nivel de trai normal, cu o precupare reală a Guvernelor pentru dezvoltare, nu am fi avut milioane de oameni aflați sub limita sărăciei și ușor de manipulat, dar interesul politic al celor aflați la putere a fost tocmai să aibă o pătură cât mai largă de asistați social care să depindă de banii statului și pe care să îi țină captivi.

Fără educație, fără perspective, fără dezvoltare, nimic nu se va schimba în această țară, iar asta nu e vina unor biete vuvuzele de la televizor, ci este și vina noastră că acceptăm.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.