Apel disperat al unui medic către Ministrul Sănătății: Domnule Costache, testați toți pacientii care intră în spitale, indiferent dacă se încadrează sau nu în definițiile voastre! E singura salvare

Camelia Roiu, medic anestezist la Spitalul de Arși din București, cunoscută pentru faptul că a fost unul dintre primii medici din România care au spus adevărul despre infecțiile nosocomiale din spitale și a făcut publică, în 2016, o filmare cu un pacient internat la Spitalul de Arși pe care mergeau viermii, cere autorităților să testeze pentru COVID 19 absolut toți pacienții care intră în spitale. „Este singura salvare”, spune medicul, adăugând că „Dacă nu veți face asta va fi catastrofal și, după ce se va fi sfârșit potopul, vă promit că ăștia care vom/vor mai rămâne vom/vor avea grijă să plătiți pentru toată iresponsabilitatea.”

„Domnule Costache, singura salvare este să testați toți pacientii care intră în spitale, indiferent dacă se încadrează sau nu în definițiile voastre, indiferent dacă au sau nu simptomatologie, pentru că e logică pură, riscați să infectați tot personalul medical, cum s-a întâmplat deja. Or, la ora asta, resursa umană din spitale este echivalentă cu viața. Sunt singurii care vă pot îngriji și salva. Dacă nu veți face asta va fi catastrofal și, după ce se va fi sfârșit potopul, vă promit că ăștia care vom/ vor mai rămâne vom/ vor avea grijă să plătiți pentru toată iresponsabilitatea”, avertizează, citată de Hotnews, Camelia Roiu.

Medicul de la Spitalul de Arși din București spune că „Tocmai acum, când vruseră și liberalii să privatizeze tot, veni ăsta micu încoronat, microscopic și fără creier să ne învețe multe lucruri, printre altele, că o societate evoluată, cu respect suprem pentru viață și individ, nu poate exista fără un sistem sanitar de stat puternic subvenționat, consolidat în permanență, riguros și standardizat.”

Camelia Roiu se întreabă și cum a fost posibil ca în România să existe pe hârtie 2.600 de paturi de terapie intensivă, dar numai jumătate dintre ele să fie dotate cu ventilatoare: „Tot cu ocazia asta, mai aflăm de la dr. Săndesc, presedintele societatii de ATI, că avem 2.600 de paturi de terapie intensivă în toată țara, dar că doar jumătate au ventilatoare. Pai, domnu doctor, din pixul cui s-au avizat ca paturi de Terapie Intensivă? Stiți că, prin definiție, terapia intensivă se ocupă cu susținerea funcțiilor vitale, în principiu respirația și circulația, așa că patul fără ventilator e pat de odihnă, domnule doctor, nu pat de Terapie Intensivă. Probabil că așa, din pix, s-au făcut multe secții de Terapie Intensivă, că știți cum e la noi, când există o personalitate medicală insuficient valorizată, îi facem din pix o secție, cu tot ce scrie la lege, ce dacă în realitate n-avem nimic, nici măcar numărul de paturi de pe hârtie? Cam ăștia suntem, un sistem făcut din pix, o țară făcută din pix.”

Ea adaugă că „Aud că deja a început prin spitale exercitarea delirului de putere prin hârtii în care se interzice comunicarea publică a informațiilor legate de activitatea medicală. Îmi pare rău că, atunci când am vorbit eu, medicii au tăcut. Dragii mei colegi, vorbiți, pentru că acum e chiar pe viață și pe moarte! Mulți dintre noi se vor îmbolnăvi, unii poate chiar vor muri, iar cei mai in vârstă (și nu numai) s-ar putea să ajungem să fim triați, ca în Italia sau să nu mai apucăm un ventilator disponibil, din alea numarate de Săndesc. Protejați-vă și respectați-vă viața, demnitatea și meseria! Sunteți suverani în actul medical, pentru că raspundeți individual, nu poate nimeni să vă impună lucruri.”

„E timpul să ne recâștigăm umanitatea și respectul unii față de alții, pacienți și doctori deopotrivă”, este îndemnul medicului Camelia Roiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *