„Apocalipsa albă“ s-a abătut asupra Moscovei VIDEO

Căderi de zăpadă excepţionale s-au abătut vineri asupra Moscovei, o „apocalipsă” albă fiind anunţată pentru weekend, pe fondul valului de frig care a lovit Europa, informează AFP.

În pofida mobilizării a 13.500 de maşini de deszăpezit, departamentul de transport din Moscova a făcut apel vineri la locuitori să evite deplasările.

„Există o cantitate mare de zăpadă pe drumuri, ceea ce complică foarte mult traficul”, a declarat municipalitatea, citată de agenţia de presă Interfax, raportând totodată numeroase accidente.

La ora 17:00 (14:00 GMT), ambuteiajele din capitală au atins nivelul maxim de 10, potrivit aplicaţiei Yandex Maps, o cifră excepţională într-un oraş renumit pentru blocajele sale de trafic.

În acelaşi timp, temperaturile s-au situat în jurul valorii de -15 grade Celsius.

Iarna trecută, în capitală au fost înregistrate maxime record şi foarte puţină zăpadă, însă în acest weekend, meteorologii au prognozat un „armageddon” de fulgi.

Se estimează că stratul de zăpadă ar putea creşte cu 30 de centimetri până duminică, apropiindu-se de recordul de 77 de centimetri înregistrat în 2013.

Potrivit viceprimarului Moscovei, Piotr Birioukov, în prezent funcţionează 56 de puncte de colectare a zăpezii şi circa 60.000 de angajaţi au fost mobilizaţi la curăţarea străzilor.

O purtătoare de cuvânt a serviciului meteorologic rus Rosguidromet, Marina Makarova, a declarat pentru AFP săptămâna aceasta că acest episod excepţional de ninsori este în continuarea valului de frig care a lovit Europa de Vest.

Căderi masive de zăpadă și în captala Ucrainei

Căderile de zăpadă record care au lovit capitala Ucrainei în ultimele zile au făcut viața dificilă pentru majoritatea locuitorilor orașului, cuu excepția snowboarderilor care se distrează coborând pe o stradă emblematică din centrul orașului, potrivit AFP.

La coborârea Andriïvsky, la poalele bisericii Sfântul Andrei, o capodoperă barocă din secolul al XVIII-lea, Alika Malonog face snowboard cu cei doi copii ai ei.

„Este cel mai bun lucru pe care îl pot face astăzi”, a declarat pentru AFP tânăra de 37 de ani, sculptor de profesie, care a schimbat ciocanul și dalta cu o salopetă albastră și ochelari de schi roșii.

Alături de ea, fiul și fiica ei alunecă pe zăpadă care acoperă pavajul acestei străzi lungă de 750 de metri, una dintre cele mai vizitate din Kiev.

„Grădinițele sunt închise și micuțul trebuie să rămână acasă. Deci nu pot să merg la lucru la atelier”, dar pot face snowboard, spune Malonog

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *