Aproape 1000 de persoane se zbat între viaţă şi moarte la ATI, autorităţile ridică restricţiile!

Într-un interval de 24 de ore, pe teritoriul României, au fost înregistrate 32.671 de persoane pozitive cu virusul SARS-CoV-2, dintr-un total de 102.045 teste RT-PCR și antigen efectuate.

Până astăzi, 60.353 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 02.02.2022 (10:00) – 03.02.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 111 decese (59 bărbați și 52 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Botoșani, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman,Timiș, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 111 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani, 4 la categoria de vârstă 40-49 ani, 8 la categoria de vârstă 50-59 ani, 21 la categoria de vârstă 60-69 ani, 37 la categoria de vârstă 70-79 ani și 40 la categoria de vârstă peste 80 ani.

105 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Din totalul de 111 pacienți decedați, 85 au fost nevaccinați și 26 vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 40-49 ani și peste 80 ani. 25 dintre pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități, iar un pacient decedat nu prezenta comorbidități.Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 10.719, cu 281 mai mult decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 993 de persoane, cu 20 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 993 pacienți internați la ATI, 840 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați, 849 sunt minori, 829 fiind internați în secții, cu 10 mai mult decât în ziua anterioară și 20 la ATI, cu unul mai mult decât în ziua anterioară.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 11.898.493 de teste RT-PCR și 7.545.065 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 33.656 de teste RT-PCR (19.749 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 13.907 la cerere) și 68.389 de teste rapide antigenice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.