Aproape două milioane de cetăţeni europeni au cerut să rămână în Marea Britanie după Brexit

Brexit, flags of the United Kingdom and the European Union on asphalt road with legs

Aproape două milioane de cetăţeni europeni au cerut să rămână în Marea Britanie după Brexit, dintre care o jumătate de milion doar în luna septembrie, odată cu apropierea datei prevăzute pentru retragerea acestei ţări din Uniunea Europeană, indică statisticile publicate miercuri de guvernul britanic, transmite AFP. Cei mai numeroşi solicitanţi sunt polonezii, românii şi italienii.

La sfârşitul lui septembrie, numărul total de cereri primite era de peste 1,8 milioane (1.860.200), dintre care 520.600 în septembrie.

În total, peste 1,5 milioane de solicitări au fost acceptate, mai arată statisticile oficiale, 61% dintre solicitanţi obţinând statutul de „rezident permanent” („settled status”), acordat acelor persoane care au trăit o perioadă continuă de cel puţin cinci ani în Marea Britanie, ceea ce le va permite să continue să muncească în Regatul Unit şi să beneficieze de alocaţii sociale, după Brexit.

Alţi 38% dintre solicitanţi au obţinut statutul de „pre-settled”, atribuit celor care sunt de mai puţin timp rezidenţi ai ţării. Acest statut le va permite să rămână cinci ani suplimentari în Marea Britanie şi să solicite statutul permanent, odată trecut pragul de cinci ani de rezidenţă.

Cei mai numeroşi solicitanţi sunt polonezii (347.300), românii (280.600) şi italienii (200.700), notează AFP.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *