Aproximativ 10 000 de angajați ai sistemului de sănătate publică vor protesta azi în fața guvernului
Eșecul de proporții al reprezentanților guvernului la întâlnirea din 23 aprilie, dintre premierul României, miniștrii Sorina Pintea, Olguța Vasilescu, Eugen Teodorovici și managerii spitalelor a generat organizarea unui protest de amploare al angajaților din sistemul public de sănătate, anunțat pentru azi, 26.04.2018.
Deși negocierile din data de 23.04.2018 ar fi trebuit să conducă la soluții pentru rezolvarea inechităților generate de aplicarea Legii 153/2017 și a noului Regulament de sporuri, singura conluzie la care au ajuns miniștrii din cabinetul Dăncilă a fost aceea că, pentru identificarea soluțiilor este necesară constituirea unor grupuri de lucru, în perioada următoare.
Reprezentanții Federației SANITAS au apreciat că soluția înființării unor comisii este echivalentă cu o tergiversare nepermisă a stării de confuzie și de nemulțumire deja existente în sistemul sanitar și s-au declarat surprinși de de faptul că intenția părții guvernamentale este să excludă reprezentanții sindicatelor din discuțiile ce vor urma, privind aplicarea legislației salarizării.
Totodat, în comunicatul de presă remis, reprezentanții SANITAS au atras atenția guvernanților, că această decizie este nu numai una care pune în pericol dialogul social pe termen mediu și lung ci este și o încălcare a legii.
Conform prevederilor Legii nr. 153/2017, Anexa II, Capitolul 2, Art. 3, alin. (4):
”Procentul concret al sporului prevăzut la alin. (2) şi (3) se aprobă trimestrial de comitetul director, după consultarea organizaţiilor sindicale reprezentative la nivel de unitatevsau a reprezentanţilor angajaţilor.”
Întrucât Federația SANITAS a atras în permanență atenția că aplicarea legislației salarizării în forma actuală va dinamita sistemul sanitar și de asistență socială iar până
în acest moment au fost amânate formele radicale de protest, crezând în bunele intenții ale guvernanților aceste, întâlnirea din dta de 23.04.2018 a arătat clar că la masa negocierilor nu se poate găsi o modalitate echitabilă de a apăra drepturile membrilor noștri.
În consecință, Federația SANITAS anunță din această săptămână: miting în 26 aprilie, 7 mai – grevă de avertisment; 11 mai – grevă generală.
SURSA FOTO: www.dcnews.ro