Arafat: 90% dintre persoanele care mor, de COVID, în Terapie Intensivă, sunt nevaccinate

Secretarul de stat Raed Arafat a afirmat joi că 90% dintre persoanele care mor în terapie intensivă sunt nevaccinate anti-COVID.

„Vom vedea următoarele zile care va fi evoluţia (…) Persoanele vulnerabile, chiar dacă este variantă Omicron, este posibil să aibă un impact asupra lor şi este posibil să ajungă şi la terapie intensivă. Şi revin şi la analizele făcute şi de INSP şi la statistici mondiale, care demonstrează că persoanele nevaccinate sunt cele care sunt cele mai vulnerabile să ajungă la terapie intensivă, iar mortalitatea este de 90% aproximativ la persoanele nevaccinate, care sunt în terapie intensivă.

10% rămân persoane vaccinate cu comorbidităţi şi cu altele, adică mai bine zis 90% din cei decedaţi în terapie intensivă sunt persoane nevaccinate, 10% sunt persoane vaccinate, în marea parte a lor cu comorbidităţi”, a declarat Raed Arafat.

„Şi aici începem să observăm o creştere a numărului pacienţilor care se prezintă la aceste unităţi, iar important este ca, având în vedere şi crearea centrelor de evaluare, pentru cazurile care nu sunt critice, pacienţii să folosească aceste centre şi unităţile de primiri urgenţe să fie destinate mai mult pacienţilor cu probleme respiratorii şi cu probleme care necesită într-adevăr investigaţii avansate şi intervenţii medicale avansate”, a mai spus Raed Arafat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *