Arestată în Bulgaria, Udrea încearcă să scape de puşcărie

Completul de cinci judecători care dezbate recursurile în casație din mega-dosarul Gala Bute în cazul Elenei Udrea și Rudel Obreja a luat, luni în discuție doar cererea de suspendare temporară a efectelor deciziei definitive din dosar în cazul lui Obreja, după ce Udrea ar fi transmis din Bulgaria că nu dorește să participe la judecarea acestui proces.

Mai precis, la termenul de luni al procesului, completul a stabilit că nu există procedură de citare completă cu fostul demnitar arestat provizoriu în Bulgaria, cu toate că trei avocați au explicat instanței că prin intermediul lor, dar și al unei presupuse adrese, clienta lor și-ar fi exprimat clar intenția de a nu participa la proces.

Astfel, cu atât mai mult instanța a stabilit că Elena Udrea trebuie să fie prezentă, fie fizic, fie măcar prin video-conferință la toate procedurile din acest dosar, pentru asigurarea temeinică a drepturilor inculpatei.

Pentru Elena Udrea și cererea sa de suspendare temporară a executării pedepsei definitive din dosarul Gala Bute, judecătorii au stabilit un nou termen de judecată, în 23 mai, cu mențiunea că este un termen scurt în vederea asigurării procedurii de citare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.