Armata israeliană are încă un sistem antirachetă, Săgeata 3

Armata israeliană are încă un sistem antirachetă, după testarea reuşită, de astăzi, la o bază militară din centrul ţării. Proiectul a fost dezvoltat de industria militară israeliană în colaborare cu Statele Unite şi este considerat unul dintre cele mai performante din lume.
La o zi după ameninţarea la adresa Israelului lansată de comandantul aviaţiei iraniene, Ministerul israelian al Apărării şi Agenţia americană pentru apărarea antirachetă au testat cu succes sistemul Arrow 3 (Săgeata 3).
Testarea era planificată înainte şi a fost executat de IAI – Industria Aerospaţială Israeliană, în colaborare cu armata, la o bază militară din centrul ţării. Odată lansată ţinta, a fost detectată de radarul sistemului antirachetă Săgeata 3 şi, la momentul optim, racheta interceptoare a fost lansată în direcţia ţintei care a fost distrusă. Săgeata 3 este un program în cooperare Israel – SUA şi a fost girat de o divizie din Ministerul israelian al Apărării.
Testul Arrow 3, un sistem menit să intercepteze rachete balistice inamice în afara atmosferei, a avut loc cu o ţintă reală şi într-un context de tensiuni cu Iranul.
În cursul testului de marţi, efectuat în centrul Israelului, radarele armatei au reperat o ţintă lansată intenţionat şi au transmis datele către centrul de comandă.
„Interceptorul Arrow 3 a fost lansat către ţintă la momentul adecvat şi şi-a îndeplinit misiunea cu succes“, a anunţat Ministerul israelian al Apărării.
Arrow 3 a mai fost testat o dată, dar nu cu o ţintă reală.
„Reuşita acestui test este o etapă majoră în ceea ce priveşte capacităţile operaţionale ale statului Israel şi facultatea sa de a se apăra în faţa ameninţărilor regionale din prezent şi din viitor“, se arată în comunicat.
Premierul Benjamin Netanyahu s-a dus marţi după-amiază la uzina Israeli Aerospace Industries din Be’er Ya’akov, unde a fost fabricat sistemul, pentru a fi informat în legătură cu acest test.
„Pumnul Israelului îi va lovi pe cei care vor să ne distrugă“, a declarat Netanyahu, aflat în campanie electorală.
Cofinanţat de Statele Unite, sistemul Arrow a fost conceput şi realizat de Israeli Aerospace Industries în parteneriat cu Boeing.
Testarea era planificată înaintea confruntării din Siria dintre Iran şi Israel, care a ripostat asupra unor ţinte militare iraniene din ţara vecină. Săgeata 3 este din ultima generaţie şi poate intercepta rachete balistice care se află încă în afara atmosferei. E considerat unul dinc ele mai bune sisteme de interceptare din lume datorită capacităţilor tehnologice revoluţionare. Săgeata 3 poate intercepta şi distruge rachete la o altitudine mare şi mult mai departe de solul israelian.