Armistițiu în Libia. Forţele loiale generalului Haftar au anunţat încetarea focului

Forţele loiale comandatului Khalifa Haftar au anunţat sâmbătă încetarea focului în vestul ţării, inclusiv capitala Tripoli, iar Guvernul de Acord Naţional, recunoscut internaţional, a fost de acord cu armistiţiul, scrie Reuters.

Începând cu luna aprilie, Armata Naţională Libiană loială lui Haftar duce o campanie de preluare a oraşului Tripoli, unde se confruntă cu forţele Guvernului.

Într-un comunicat publicat online la primele ore ale zilei de duminică, Guvernul a transmis: „Drept răspuns la apelul de încetare a focului făcut de preşedintele turc şi preşedintele rus, şeful Consiliului Prezidenţial al Guvernului de Acord Naţional anunţă încetarea focului începând cu 12 ianuarie, ora 00:00”.

Armata a acceptat armistiţiul în vest, potrivit unui anunţ făcut sâmbătă seară. Un purtător de cuvânt a spus că „orice încălcare a lui va primi un răspuns dur”.

Misiunea de sprijin a Libiei din cadrul ONU a salutat armistiţiul şi a cerut celor două părţi din războiul civil să „îl respecte cu stricteţe şi să facă loc pentru eforturi de instalare a păcii”.

Turcia sprijină Guvernul condus de Fayez al-Serraj, în timp ce mercenari ruşi au fost trimişi în zonă pentru a se alătura forţelor din est.

Preşedintele Vladimir Putin a declarat sâmbătă că ruşii care luptă în zonă sub numele Wagner Group nu reprezintă statul şi nici nu sunt plătiţi de stat.

Cancelarul german Angela Merkel a anunţat, într-o conferinţă susţinută la Moscova, alături de Putin, că Berlinul va găzdui negocierile de pace, adăugând că principalele forţe din războiul libian vor juca un rol major în găsirea unei soluţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *