Asistenta șefă de la „spitalul morții”, DE URGENȚĂ la Poliție
Asistenta șefă de la Spitalul Sanador, unde a fost operat Ștefan, băiețelul de nici doi ani care a murit după intervenție, va fi audiată astăzi la Poliția Capitalei, unde s-a deschis o anchetă cu privire la medicii și asistentele care ar fi trebuit să-l trateze pe micuț. Și ieri a fost zi plină la Poliție. Alte două asistente care au participat la intervenția chirurgicală au dat declarații. Ele au susținut însă că nu era nimic în neregulă cu copilul și nu-și explică ce s-a întâmplat. Zilele următoare în fața anchetatorilor va ajunge și medicul care l-a operat pe Ștefan.
După ce mama micuțului şi medicul SMURD care l-a resuscitat pe copil au fost audiaţi acum câteva zile, a venit rândul asistentelor medicale de la Sanador să răspundă la întrebările anchetatorilor.
Băiețelul a murit, pe 20 octombrie, după o banală operaţie de hernie inghinală, iar legiştii au anunţat că motivul decesului a fost un şoc hemoragic.