AȘTEPTĂRILE SIMONEI HALEP DE LA DUELUL CU ELVEȚIA DIN FED CUP
Simona Halep este nerăbdătoare să joace din nou pentru România în Fed Cup, după un an. Liderul mondial va fi pe teren la Cluj-Napoca, în barajul cu Elveţia, care poate aduce promovarea în prima Grupă Mondială.
Halep a ratat întâlnirea din luna februarie contra Canadei, câştigată cu 3-1, fiind accidentată după un Australian Open epuizant. Acum, înainte de a merge să-şi apere cele peste 3.000 de puncte pe zgură, constănţeanca de 26 de ani vrea să ajute România să revină între cele mai bune echipe ale lumii în Fed Cup.
„Îmi doresc să câștig ambele meciuri, abia aștept și sper să iasă bine, să câștigăm partida”, a declarat Halep, referindu-se la duelul care va avea loc pe 21 şi 22.
Simona Halep va reveni astfel după exact un an în echipa României. În 2017, pe 22 şi 23 aprilie, la Constanţa, numărul 1 WTA a câştigat ambele meciuri de simplu din întâlnirea cu Marea Britanie, împotriva lui Heather Watson şi a Johannei Konta, iar echipa noastră s-a impus cu 3-2 în barajul de menţinere în Grupa Mondială II.
De asemenea, Simona a jucat la dublu, alături de Monica Niculescu, dar cele două au pierdut în faţa perechii Jocelyn Rae/Laura Robson, într-un meci al cărui rezultat nu mai conta, pentru că România câştigase deja întâlnirea.
Confruntarea dintre România şi Elveţia, contând pentru barajul pentru accederea în Grupa Mondială a Fed Cup, va avea loc pe 21 şi 22 aprilie, la Cluj-Napoca.
Sursa foto: www.digisport.ro