Atac de PROPORȚII în PSD. Oprișan, despre Firea: Face mahala politică!

Baronul PSD de Vrancea Marian Oprișan nu a dorit să comenteze acuzațiile Gabrielei Firea, care a spus că îi este groază că liderul PSD Vrancea face strategia politică a partidului, spunând că nu răspunde acestui gen de „mahala politică”.

„Sunt un om cu experiență de vreo 25 de ani, sunt de vreo 30 de ani în PSD. Nu răspund acestui gen de mahala politică”, a fost reacția lui Marian Oprișan. Primarul Capitalei, Gabriela Firea, l-a acuzat, luni, pe liderul PSD Vrancea, Marian Oprişan, că l-a atacat „nedemn, cu minciuni” pe colegul de partid Paul Stănescu, ea afirmând că îi este „groază” că Oprişan face strategia politică a partidului. Președintele PSD Vrancea a fost însărcinat vineri de CEX să redacteze programul politic al partidului pe care să îl prezinte la Congresul din 29 iunie.

„Mi-e groază. Dacă după elucubraţiile spuse în CEx trecut de către domnul Oprişan încă ne mai bazăm pe dumnealui să ne facă strategia politică a partidului, eu o să citesc partea din strategie care nu-i aparţine domnului Oprişan”, a afirmat Firea, întrebată despre faptul că Marian Oprişan va elabora strategia politică a partidului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *