Atenționare MAE. Aglomerație la punctele de control rutier de la granița dintre Bulgaria și Grecia. 12 km, coada la punctul de frontieră Kulata

Coada de mașini a celor care vor să treacă prin punctul de frontieră Kulata – Promachonas a ajuns la 12 kilometri, potrivit informațiilor furnizate HotNews.ro de români de la fața locului.

Sâmbătă dinineață, Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află sau intenţionează să călătorească în Grecia că, din cauza fluxului mare de persoane care se deplasează în această perioadă, au fost semnalate aglomerări şi cozi de autovehicule la punctele de control rutier de la graniţa cu Bulgaria, care generează timpi mari de aşteptare la traversarea frontierei comune dintre cele două state.

Riscul se menţine în perioada imediat următoare, precizează MAE într-un comunicat transmis vineri, potrivit Agerpres.

În context, Ministerul Afacerilor Externe le recomandă cetăţenilor români să folosească toate punctele de intrare în Republica Elenă şi să se asigure înaintea începerii călătoriei că au îndeplinit toate formalităţile obligatorii prevăzute de legislaţia elenă, inclusiv completarea formularului PLF (Passenger Locator Form), în care să menţioneze punctul de intrare pe teritoriul Greciei.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena +302106774035 şi Consulatului General al României de la Salonic +302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă +306978996222 şi Consulatului General al României de la Salonic +306946049076.

MAE recomandă şi consultarea paginilor de Internet http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro, www.meteoalarm.eu, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *