UPDATE Atenționare MAE pentru Grecia: după valul de caniculă, vin ploile și furtunile. 80 de morți din cauza incendiilor

Ministerul Afacerilor Externe a atenționează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Elenă că, în ultimele zile, capitala Atena se confruntă cu incendii de vegetație, în care au murit peste 80 de oameni,declanşate şi în contextul unui val de căldură, care s-a abătut asupra ţării, cu temperaturi de până la 40 de grade Celsius, iar Serviciul de Meteorologie grec a anunțat o înrăutățire a vremii pentru perioada 24-26 iulie 2018. Sunt prognozate ploi și furtuni puternice la nivel local, însoțite de căderi de grindină, vânt puternic și scăderea semnificativă a temperaturii.

Vor fi afectate următoarele regiuni: Epirul, insulele din nordul Golfului Ionic, vestul Greciei continentale, Tessalia, insulele Sporade și insulele din nordul și estul M. Egee, estul Macedoniei, Tracia, Evia, Macedonia Centrală (în principal Halkidiki), se arată în atenționarea MAE. Detalii suplimentare despre evoluţia vremii se pot obţine accesând portalul www.meteoalarm.eu.

Ministerul Afacerilor Externe a transmis marţi că Ambasada României la Atena a făcut, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale în vederea obţinerii unor informaţii suplimentare cu privire la existenţa unor cetăţeni români printre persoanele afectate de incendiile de vegetaţie din Grecia, iar până acum nu au fost primite solicitări de asistenţă consulară.

„Reprezentanţii misiunii diplomatice au întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale în vederea obţinerii unor informaţii suplimentare cu privire la existenţa unor cetăţeni români printre persoanele afectate. Până în prezent, la nivelul ambasadei nu au fost primite solicitări de asistenţă consulară. Misiunea diplomatică este în permanent contact cu celula de criză activată la nivelul MAE elen“, a anunţat Ministerul român de Externe.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106728879 şi +302106728875, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCR) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al Ambasadei României în Republica Elenă: +306978996222, precizează MAE.

50 de oameni, morți în incendiile de vegetaţie din împrejurimile Atenei

Cel puţin 80 de oameni şi-au pierdut viaţa și peste 130 au fost răniți în incendiile de vegetaţie din împrejurimile Atenei, Grecia trecând prin cea mai mare criză provocată de incendii în ultimii zece ani.

Potrivit Crucii Roşii, 26 de trupuri au fost găsite în curtea unei vile din satul Mati, aflat pe coastă. Înainte de transmiterea acestei informaţii, bilanţul morţilor era de 24, informează BBC.

Autorităţile au folosit bărci şi elicoptere pentru a evacua oamenii din zona plajelor şi au anunţat că au nevoie de asistenţă internaţională.

Sute de pompieri încearcă să stingă focul. Zece turişti sunt căutaţi, după ce au fugit din calea incendiului într-o barcă.

„Vom face tot ce este omeneşte posibil pentru a-l controla”, a spus prim-ministrul Alexis Tsipras. El şi-a scurtat o vizită programată în Bosnia şi Herţegovina, pentru a coordona acţiunile de salvare din ţara sa, pe care pompierii le-au caracterizat drept „extrem de dificile”.

Cele mai multe dintre victime au fost prinse în Mati, aflat la 40 de kilometri nord-est de Atena, şi au murit în casele lor ori în maşini.

Cel puţin 134 de oameni, între care 16 copii, sunt răniţi, iar din total, 11 se află în stare gravă. Locuitorii celor mai afectate zone au fost forţaţi să se refugieze în mare de teama flăcărilor. Tsipras a anunţat că „toate forţele de urgenţă au fost mobilizate” şi a declarat stare de urgenţă în regiunea Attica.

Guvernul grec a solicitat altor ţări europene elicoptere şi echipaje de pompieri pentru a face faţă dezastrului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *