AUR cere votarea moţiunii cu bile la vedere

AUR cere PSD şi USR PLUS să voteze moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîţu cu bilele la vedere, pentru a înlătura „suspiciunile de blat şi acuzaţiile de trădare” a intereselor românilor.

„Ca să nu mai existe discuţii în spaţiul public cu privire la şansele pe care moţiunea de cenzură le are să treacă, invităm parlamentarii PSD şi USR PLUS să voteze cu bilele la vedere, aşa cum vor proceda şi parlamentarii AUR. Guvernul Cîţu trebuie să cadă, iar un vot transparent este un vot în această direcţie”, declară deputatul George Simion, copreşedinte al AUR, conform unui comunicat de presă al formaţiunii transmis joi.

La rândul său, senatorul Claudiu Târziu, copreşedinte al AUR, afirmă că PSD a practicat „un joc dublu” în ultimele săptămâni, motiv pentru care AUR le solicită social-democraţilor să îşi asume un vot „în văzul tuturor românilor”.

„PSD a practicat un joc dublu în ultimele săptămâni, aşa că vrem să îşi asume un vot în văzul tuturor românilor. A venit vremea ca PSD să arate: este la putere sau în opoziţie? Susţine acest Guvern şi măsurile sale liberticide? Susţine discriminările, interdicţiile, obligativitatea vaccinării, falimentarea economiei naţionale, îndatorarea ţării până la un prag de nesuportat? De asemenea, reprezentanţii USR PLUS au ocazia să arate marţi la vot că nu au niciun fel de aranjamente de culise”, susţine Târziu în acelaşi comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *