Avertizare MAE : Manifestaţii de protest în Catalonia şi greve sectoriale în întreaga Spanie

MAE avertizeză că vineri sunt anunţate manifestaţii de protest în Catalonia şi greve sectoriale în întreaga Spanie, manifetaţiile de protest putându-se prelungi şi în următoarele zile.

„Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Spaniei că, pentru data de 21 decembrie 2018, a fost convocată o grevă la nivel naţional a REMFE şi ADIF (societatea naţională de transport feroviar). Totodată, Poliţia Regională Catalană – Mossos D’Esquadra, a emis precizări legate de manifestaţiile preconizate pentru vineri, 21 decembrie 2018, în Barcelona – Regiunea Autonomă Catalonia, cu privire la faptul că s-ar putea organiza mobilizări care să determine blocări ale circulaţiei rutiere şi transportului public de călători, extinse atât în interiorul Barcelonei, cât şi în împrejurimi”, anunţă instituţia.

De asemenea, exista posibilitatea ca accesul spre aeroport sa fie afectat, chiar întrerupt, date fiind restricţiile de acces înspre şi dinspre Barcelona, în acelaşi timp fiind afectată şi activitatea vamală.

Demonstraţiile pot continua şi în următoarele zile, aspect ce ar putea genera perturbări ale circulaţiei rutiere şi ale serviciilor de transport în comun în zona Barcelonei.

MAE recomandă să se manifeste prudenţă în locurile aglomerate şi să se evite zonele demonstraţiilor care vor avea loc în oraşul Barcelona şi în împrejurimi.

Zeci de drumuri au fost blocate vineri dimineaţă în Catalonia de către militanţi pentru independenţă, care protestează faţă de o şedinţă ţinută de guvernul spaniol la Barcelona. „Afară cu miniştrii“, reclamă protestatarii.

Autostrăzile AP7 şi A2, care leagă Catalonia de Franţa şi Madrid, dar şi importante căi de acces către Barcelona au fost blocate vineri dimineaţă de către manifestanţi care pledează pentru separarea acestei regiuni de Spania, relatează France TV Info.

Protestatarii au fluturat steagul catalan şi pancarte prin care arată că se împotrivesc şedinţei organizate de guvernul spaniol la Barcelona. „Afară cu miniştrii“, reclamă ei.
„O provocare“

Guvernul spaniol condus de socialistul Pedro Sanchez şi preşedintele executivului regional catalan Quim Torra au decis joi seara să reia dialogul.

Sanchez încearcă astfel să menţină regiunea în raza Spaniei şi să ofere un gest de bunăvoinţă aleşilor catalani, notează Reuters.
Prin urmare, Guvernul central intenţionează să organizeze în fiecare săptămână o şedinţă la Barcelona.

Însă o parte a separatiştilor catalani denunţă acest act, considerându-l „o provocare“.

La îndemnul Comitetului de Apărare a Republicii (CDR), protestatari s-au adunat vineri dimineaţa în centrul Barcelonei pentru a-şi arăta revolta faţă de şedinţa guvernului şi a împiedica desfăşurarea ei.

Aproximativ 20 de organizaţii separatiste, între care şi influenta Adunare Naţională Catalană, au convocat o manifestaţie pentru ora locală 18.00 (19.00 ora României) în centrul Barcelonei cu sloganul „Să provocăm căderea regimului“.

Catalanii şi-au proclamat unilateral independenţa în 2017, provocând o criză politică majoră în Spania şi intervenţia în forţă a Guvernului central pentru prevenirea destrămării teritoriale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *