Avioanele britanice detașate în România au interceptat un avion rusesc care a intrat în spațiul aerian

Forțele militare britanice staționate la Baza de la Mihail Kogălniceanu au interceptat un avion de supraveghere rusesc după ce pătrunsese în spațiul aerian românesc, a anuntat, marți, comandorul Chris Ball, șeful escadrei britanice.

„Am avut prima interceptare pe 3 mai. Un avion de supraveghere rusesc. Și am tot fost ocupați de atunci. Nu pot să intru în detalii, dar colaborăm îndeaproape cu colegii români de pe MIG-urile 21 cu care împărțim baza de la Mihail Kogalniceanu. În fiecare zi este o onoare să merg la muncă, în special aici unde sunt împreună cu partenerii din NATO, și cred cu tărie că această colaborare ne face pe toți mai puternici. Iar una dintre particularitățile acestei misiuni este, pe lângă activitatea de poliție aeriană, oportunitatea de a ne antrena împreună. Să vedem cum este să lucrezi cu românii sau cu americanii. Iar aceasta experiență, de o valoare enormă, o luăm cu noi înapoi”, a mai spus Chris Ball.

Aproximativ 160 de militari britanici se află, din 17 aprilie, la baza aeriană de la Mihail Kogalniceanu, în cadrul misiunii NATO de supraveghere aeriana (eAP), alături de forțe americane și române.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *