Balanţa forţelor înainte de votul din CExN: 20 de filiale îl susţin pe Dragnea, iar 13 organizaţii îi cer demisia. Multe formaţiuni judeţene sunt indecise

Un număr de 20 filiale judeţene PSD îl susţin la şefia partidului pe Liviu Dragnea, în timp ce 13 organizaţii solicită schimbarea acestuia din funcţie, opţiunea a 15 filiale fiind incertă înainte de şedinţa CExN de vineri în care se va discuta scrisoarea pe tema schimbării liderului social-democrat.
Documentul propune 19 măsuri, printre care demisia lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al PSD şi din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, precum şi asigurarea interimatului conducerii PSD de către premierul Viorica Dăncilă până la organizarea unui Congres Extraordinar PSD, în prima parte a anului 2019.
Declaraţia este semnată de un „Comitet de iniţiativă” format din Paul Stănescu, vicepreşedinte PSD, viceprim-ministru şi ministru al Dezvoltării, Gabriela Firea, vicepreşedinte PSD şi Primar general al Capitalei şi Adrian Ţuţuianu, vicepreşedinte PSD şi vicepreşedinte al Senatului.