Ban Bittman incită din nou la nerespectarea regulilor: Ne învârtim în cerc!

Dan Bittman, solistul trupei Holograf, a comentat măsurile adoptate de autorități pentru a limita răspândirea noului coronavirus.

„Eu aș face enclave. Două orașe luate la întâmplare, cu spital COVID, unii fără restricții, unii cu restricții”, spune cântărețul.

„L-am văzut pe domnul Arafat care tot spune o chestie, eu am spus-o de anul trecut, nu e ideea mea, e ideea altora, aceea de a face întreprinderile să intre fiecare la alte ore dimineața, pentru a reuși să decongestionăm puțin metroul. El o spune de un an și nimeni n-a făcut-o, și era în mâna lui și a Guvernului să o facă.

Noi toți vorbim și ne învârtim în cerc pe niște legi proaste, niște măsuri proaste, dar ne place să vorbim, că e COVID la modă. Eu nu cred în chestiile astea, nu așa se face”, a spus Bittman, explicând și ce ar face el dacă ar avea putere de decizie.

„Eu aș face enclave, apropo de teste și de studii. I-aș lăsa pe oameni să trăiască într-o enclavă într-un anume fel și pe alții să-i pun în alt fel și atunci se va vedea rapid cine are dreptate. Două orașe luate la întâmplare, cu spital COVID, unii fără restricții, unii cu restricții.

Oamenii mor oricum, suntem în aceeași marjă. Nu o spun cu cinism. Suntem în aceeași marjă în care eram și acum un an, și acum doi ani, nu se moare mai mult România anul ăsta decât se murea în 2019.

Greșeala pe care o facem e să cădem dintr-o extremă în alta. Eu sunt în continuare pentru prevenție pentru că nu putem să ne purtăm inconștient față de un lucru pe care nu-l controlăm în totalitate, dar nici măsurile astea nu mi se pare că sunt coerente”, a mai spus Dan Bittman.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *