Barna a declarat că nu are încredere în Guvernul PNL. El susține că prin mandatul scurt “nu va face decât să deschidă din nou şansa PSD”

Candidatul USR la alegerile prezidenţiale, Dan Barna, a declarat, miercuri, la Roman, unde află într-un turneu electoral în județele Bacău, Neamţ şi Suceava, că nu are mare încredere în Guvernul PNL, pe care îl consideră unul de tranziție. Mai mult, Barna a precizat că un mandat scurt nu va face decât să ajute PSD să revină la guvernare.

Liderul USR a precizat, potrivit agerpres.ro, că imediat ce va reveni în Bucureşti, se va întâlni cu premierul desemnat Ludovic Orban pentru a discuta.

„Mai este un aspect şi vreau să fiu foarte clar asupra lui: acest guvern, şi aşa am înţeles din declaraţia preşedintelui prin care l-a nominalizat pe Ludovic Orban, este un guvern de tranziţie, cu un mandat scurt, un guvern care trebuie să îşi asume că are ca obiectiv final organizarea de alegeri anticipate. Repet, perspectiva că stăm un an de zile până la finalul lui 2020 încercând să repare acest guvern dezastrul PSD nu va face decât să deschidă din nou şansa PSD să capete sânge în obraji şi să se reîntoarcă la guvernarea României. Ori tocmai dezastrul acesta trebuie să nu îl mai repetăm pentru că ar fi a patra, a cincea oară când facem aceeaşi greşeală sperând să obţinem alt rezultat”, a spus  Dan Barna.

De asemenea, el a reamintit faptul că USR nu va susţine Guvernul Orban dacă nu vor fi susţinute în Parlament cele patru solicitări: alegerea primarilor în două tururi, legea care interzice alegerea condamnaţilor penali în funcţii publice, consultarea Parlamentului pentru nominalizarea propunerii de comisar european şi anularea legii recursului compensatoriu.

Barna a ținut să sublinieze că aceste legi trebuie adoptate înainte de votul de învestitură al noului guvern pentru ca parlamentarii USR să susţină Guvernul Orban.

Liderul USR a afirmat  că partidul său va intra la guvernare doar după alegeri parlamentare şi în condiţiile în care va exista o majoritate stabilă în Parlament pe care se pot construi reforme.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *