Băsescu, critică dură despre OUG pe completuri: Nici măcar comuniştii nu şi-au permis să anuleze hotărâri judecătoreşti definitive

Fostul președinte Traian Băsescu a criticat dur intenția guvernului PSD-ALDE de a adopta o Ordonanță de Urgență privind contestația în anulare pentru sentințele date de completurile de 5 judecători de la instanța supremă. Băsescu a spus, într-o postare pe Facebook, că, în opinia sa, o astfel de inițiativă ar fi dezastruoasă iar „justiţia ar fi pur şi simplu pulverizată”. Mai mult, Băsescu a apreciat că această OUG este dată „în folosul unui infractor condamnat” și că „nici măcar comuniştii nu şi-au permis să anuleze hotărâri judecătoreşti definitive prin legi sau decrete”.
Băsescu a mai precizat că acest demers „ar fi cel mai abuziv act politic al unui guvern european”.
„Pentru că nu au avut curaj să dea o graţiere, ticăloşii din PSD încearcă să obţină acelaşi efect prin artificii şi abuzuri legislative având ca efect distrugerea justiţiei”, a mai afirmat fostul șef al statului într-un comentariu postat, vineri seară, pe pagina sa de Facebook.
“Tudorel “Cel Năpraznic”!
Ticăloşia lui Dragnea şi slugărnicia lui Tudorel Toader “Cel Năpraznic” sunt un pericol major pentru statul de drept în România.
Marea lor problemă acum este cum să anuleze prin Ordonanţă de Urgenţă sentinţele completelor de 5 judecători de la ICCJ din 2014 şi până acum, pentru a-l salva pe Dragnea de condamnarea pentru coordonarea şi organizarea furtului a cca. două milioane de voturi de la referendumul din 2012.
S-ar crea un precedent extrem de grav prin introducerea unui element major de neconstituţionalitate prin aplicarea retroactivităţii, chiar dacă nu se declară acest lucru, în cazul unei decizii a CCR (care ea însăşi atenţionează că decizia nu se poate aplica retroactiv).
Pe de altă parte, justiţia ar fi pur şi simplu pulverizată printr-o Ordonanţă de Urgenţă dată de un guvern politic în folosul unui infractor condamnat. Ar fi cel mai abuziv act politic al unui guvern european. Nici măcar comuniştii nu şi-au permis să anuleze hotărâri judecătoreşti definitive prin legi sau decrete.
Mai mult, infractorul condamnat Dan Voiculescu, bine susţinut de propagandiştii mincinoşi de la Antena 3, amuşină şi el pe lângă infractorul Dragnea, să vadă cum s-ar putea anula şi condamnarea lui.
De fapt, pentru că nu au avut curaj să dea o graţiere, ticăloşii din PSD încearcă să obţină acelaşi efect prin artificii şi abuzuri legislative având ca efect distrugerea justiţiei.
În realitate Tudorel Toader “Cel Năpraznic” are de făcut două lucruri:
1.Să respingă orice presiune a lui Dragnea de a anula prin OUG hotărâri definitive ale completelor de cinci judecători de la ICCJ sau a completelor de trei judecători de la Curţile de Apel. Dacă nu rezistă presiunii, să demisioneze, pentru a nu se pricopsi cu titlul de “Gropar al Justiţiei”. Şi dacă tot suntem la acest capitol, bine ar fi ca Tudorel Toader să renunţe la a mai merge cu jalba în băţ la Bruxelles, că nu reuşeşte decât să fie ridicol încercând să împiedice numirea doamnei Koveşi.
2.Să corecteze urgent toate articolele declarate de CCR a fi neconstituţionale în Noul Cod Penal şi în Noul Cod de Procedură Penală pentru a da limpezime şi deplină constituţionalitate actului de justiţie şi pentru a evita în viitor constatări de neconstituţionalitate a unor hotărâri judecătoreşti definitive adoptate în baza unor articole neconstituţionale.
PS – Să mă scuzaţi că formulez “COMPLETE” şi nu “COMPLETURI”. A fost doar ca să nu semene cu “SUCCESURI” criticat acerb chiar de cei care azi folosesc apăsat formularea “COMPLETURI””, aa scris Traian Băsescu pe Facebook.