Belarus: Fost şef al serviciului de pază a preşedintelui Lukaşenko şi directorul operatorului de stat în telecomunicaţii, acuzaţi că au luat mită de la ruşi

Serviciul de informații din Belarus, KGB, a transmis pe site-ul său oficial că directorul general al operatorului de stat în domeniul telecomunicaţiilor Beltelecom, Serghei Sivodedov, a fost prins luând mită de la un cetăţean rus pentru ajutorul în furnizarea de echipament. La sfârşitul lunii trecute, autorităţile au transmis că fostul şef al Serviciului de pază şi protecţie a lui Lukaşenko a fost arestat pentru că a luat mită de la o companie rusă.

Potrivit anchetei, cetăţeanul rus, al cărui nume nu a fost făcut public, a oferit o mită de 15.000 de euro lui Sivodedov. În schimb, i-a fost promis ajutor în furnizarea echipamentelor de telecomunicaţii pentru companie.

Un dosar penal sub articolele 430 şi 431 ale Codului Penal din Belarus a fost deschis. În plus, potrivit autorităţilor belaruse, Sivodedov este acuzat şi de alte cazuri de luare de mită. Din apartamentul său au fost confiscaţi 470.000 de dolari, iar trei apartamente din Minsk ale şefului companiei şi un teren au fost puse sub sechestru. Cele două persoane implicate au fost arestate preventiv şi cooperează cu autorităţile.

Departamentul de Investigaţii al KGB-ului belarus l-a acuzat şi pe fostul secretar de Stat adjunct al Consiliului de Securitate al Belarus şi fost şef al serviciului de protecţie şi paza a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, Andrei Vtiurin, de faptul că a luat mită de la o structură comercială rusă. Arestarea acestuia de către ofiţerii KGB a fost ţinută în secret mult timp. Casa lui Vtiurin aflată într-o suburbie a oraşului Minsk a fost sigilată, iar pe apartamentul fiului său a fost pus sechestru.

Vtiurin ar fi fost reţinut pe 3 mai, după ce a primit o mită de 148.000 de dolari de la un reprezentant al unei companii (numele acesteia nu a fost făcut public) din Rusia, pentru promovarea intereselor acesteia în Belarus. Reprezentantul a fost acuzat de dare de mită şi ambele persoane au fost reţinute.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *