Belarusul cere Lituaniei extrădarea opozantei Svetlana Tihanovskaia. Ce a răspuns ministrul lituanian de Externe

Belarusul a anunţat vineri că a cerut Lituaniei extrădarea reprezentanei opoziţiei belaruse Svetlana Tihanovskaia, pe care a inculpat-o cu privire la rolul pe care îl joacă în cadrul contestării lui Aleksandr Lukaşenko în urma alegerilor prezidenţiale din 2020, relatează AFP.

”Parchetul General al Belarusului a cerut Parchetului General al Lituaniei extrădarea Svetlanei Tihanovskaia, pentru a fi judecată cu privire la infracţiuni privind încălcarea ordinii şi siguranţei publice”, a anunţat acesta într-un comunicat, în care precizează că acţionează în baza unui acord bilateral de asistenţă juridică din 1992.

Autorităţile lituaniene au respins ferm această cerere.

”Toţi cei care s-au refugiat în Lituania se pot simţi în siguranţă şi nu vor fi predaţi regimului (care-i urmăreşte), indiferent că au luptat pentru democraţie şi libertatea de exprimare sau pentru credinţa lor”, a anunţat într-un comunicat şeful diplomaţiei lituaniene, Gabrielius Landsbergis.

”Avem un singur lucru de spus regimului belarus: va îngheţa iadul până când vă vom examina cererile”, declară el.

Regimul preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko reprimă de anul trecut o contestare istorică, în urma realegerii controversate a acestuia, în august.

Rivala lui Lukaşnko în alegerile prezidenţiale, Tihanovskaia a fugit în Lituania imediat după scrutin, după ce a fost ameninţată, afirmă ea, de Securitatea belarusă.

Autorităţile belaruse o acuză de faptul că a organizat anul trecut ”tulburări în masă”, referindu-se astfel la manifestaţii uriaşe.

Ea este inculpată din toamna lui 2020 şi cu privire la ”apeluri la acţiuni care aduc atingere securităţii naţionale”, o infracţiune pasibilă de cinciani de închisoare.

Anchetatori au publicat marţi o înregistrare video în care afirmă că se află Svetlana Tihanovskaia în timp ce discută planuri de cucerire a unor clădiri guvernametale la Gomel, al doilea cel mai important oraş din Belarus, în urma alegerilor prezideţiale din august.

Opozanta a insistat mereu asupa caracterului paşnic al manifestaţiilor şi a denunţat recurgerea la forţă şi la reprimare ale autorităţilor.

Regimul Lukaşenko, contestat în manifestaţii de zeci de mii de oameni, a pus căluş puţin câte puţin contestării, prin arestări în masă, marcate de violenţe ale poliţiei şi prin încarcerarea opozanţilor care nu au fugit din ţară.

Reprimarea contestării în Belarus este condamnată de către occidentali. Uniunea Europeană (UE) şi Statele Unite au impus sancţiuni unor apropiaţi ai preşedintelui belarus care, susţinut de Moscova, a rămas surd la aceste presiuni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *