Biden îşi anulează turneul post-G7 din cauza crizei datoriilor

Preşedintele SUA, Joe Biden, şi-a anulat o importantă călătorie în Asia şi se va întoarce mai devreme la Washington pentru discuţii în vederea evitării unei posibile situaţii catastrofale de incapacitate de plată a datoriilor, a anunţat marţi Casa Albă, potrivit AFP.

Un summit al liderilor Quad – Statele Unite, India, Australia şi Japonia – planificat pentru săptămâna viitoare la Sydney, a fost anulat după ce preşedintele american Joe Biden şi-a retras vizita, a anunţat, miercuri, premierul australian Anthony Albanese, adăugând că discuţiile ar putea continua în timp ce liderii vizitează Japonia, transmite CNN.

Întâlnirea i-ar fi adus pe Biden împreună cu Albanese, cu premierul indian Narendra Modi şi cu premierul japonez Kishida Fumio pe 24 mai pentru cel de-al treilea summit al liderilor în persoană din cadrul grupului informal de securitate.

Biden zboară miercuri în Japonia pentru un summit G7, dar opririle ulterioare în Papua Noua Guinee şi Australia au fost anulate, pentru a face faţă situaţiei interne privind creşterea limitelor de împrumut ale SUA.

„Preşedintele Biden se va întoarce în Statele Unite duminică, după încheierea Summitului G7, pentru a se asigura că Congresul ia măsuri până la termenul limită pentru a evita intrarea în incapacitate de plată”, a transmis Casa Albă, într-un comunicat.

„Preşedintele şi echipa sa vor continua să lucreze cu liderii Congresului pentru a obţine un acord bugetar care să poată ajunge pe biroul preşedintelui”, se mai atată în declaraţie.

După Summitul G7, Biden ar urma să participe la o reuniune a liderilor Quad la Sydney, care reuneşte Statele Unite, Australia, Japonia şi India.

Dar Casa Albă a precizat că Biden l-a sunat pe premierul australian Anthony Albanese pentru a-l informa că vizita a fost anulată şi l-a invitat pentru o vizită de stat la Washington la o dată nedefinită.

De asemenea, preşedintele american urma să viziteze Papua Noua Guinee, într-o primă călătorie „istorică” pentru un preşedinte american în exerciţiu, în contextul în care Washingtonul se luptă cu Beijingul pentru influenţă în regiune.

Pacificul de Sud a fost văzut ca o zonă retrasă din punct de vedere diplomatic după cel de-al Doilea Război Mondial, dar este o arenă din ce în ce mai importantă pentru ca puterile să concureze pentru influenţă comercială, politică şi militară.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *